O fundație din capitală vrea să înlocuiască polițiștii de la circulație cu sisteme electronice sofisticate. Reprezentanții asociației au venit și în Bacău, să le prezinte prrimarilor din județ avantajele sistemului promovat de ei. Aceștia vor să introducă un sistem de urmărire și amendare a conducătorilor auto „nărăvași”. Toți reprezentanții primăriilor din județ, de la Polițiea Rutieră și de la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, s-au informat despre facilitățile programului pilot. în județul nostru, acest proiect se va numi „Stop accidentelor de circulație. Viața are prioritate” și face parte din proiectul național „ProSiguR”.
Primarii au aflat că noul sistem presupune amplasarea unor camere video, radare fixe și sisteme de detectare a șoferilor care trec pe culoarea roșie a semaforului. Proiectul va demara în momentul în care consilierii locali vor aproba, printr-o hotărîre, implicarea în proiect. în plus, acesta va fi implementat numai acolo unde există zone în care se produc accidente rutiere foarte grave și la intervale scurte de timp. Primarii trebuie să pună la dispoziția fundației stîlpii pe care vor fi montate camerele, iar Poliția va fi cea care va centraliza imaginile transmise de acestea. Banii rezultați în urma amenzilor vor fi colectați într-un cont, iar 30 la sută dintre aceștia vor merge în contul asociației. Restul va îngroșa bugetul local al comunelor, bani ce vor putea fi investiți în modernizarea drumurilor.
Prin acest proiect se speră ca accidentele rutiere să scadă cu 30 de procente.
Chiar dacă planul pe hîrtie sună foate bine, primarii au fost destul de suspicioși la posibilitatea aplicării lui. „Cine plătește avizul și taxa pentru instalarea stîlpilor pe marginea drumurilor naționale, pentru că tot ce intră în zona de protecție se plătește? în plus, vor fi mulți care nu vor plăti amenda în 48 de ore și vor lăsa debitul. Cine va recupera acești bani, și cum? Cum vom putea plăti cei 30 la sută către asociație, dacă nu adunăm banii? Primăriile deja au deficit de personal, așa că nu avem pe cine să punem să recupereze acești bani”, a întrebat Ionel Costea, primarul din Livezi. Viorel Miron, primarul din Comănești, a adus în discuție și starea drumurilor din județul nostru. „Noi nu ne putem compara cu occidentalii, care au autostrăzi. La noi circulă și căruțe, și nu cred că îi convine cuiva, dat fiind drumurile noastre, să pleci dimineața la București și să ajungi seara. Nu este comod să mergi cu 50 de kilometri pe oră. Ar fi fost bine să participe la întîlnire și parlamentarii, să se umble și la legislație”, a spus Viorel Miron. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.