VOLEI FEMININ – DIVIZIA A1: Chiar dacă două dintre jucătoarele de bază, ridicătoarea Viktoryia Polishchuk (Ucraina) și trăgătoarea Andrijana Mitrovic (Serbia), de la Știința Bacău sînt accidentate, echipa campioană a României pornește ca favorită la victorie în meciul de astăzi cu Penicilina Iași. Partida contează pentru etapa a 17-a, penultima a returului campionatului primei ligi feminine de volei, și aduce față în față două echipe cu obiective diametral opuse. Știința are drept scop cucerirea unui nou titlu de campioană națională, în vreme ce Penicilina face parte din grupa a doua valorică, cea a formațiilor care se bat pentru evitarea retrogradării. Reamintim că Știința ocupă prima poziție în clasament, cu maximum de puncte. De cealaltă parte, Penicilina se află pe locul al 7-lea. în tur, „studentele” au învins la Iași cu 3:0.
Pe de altă parte, cea mai importantă partidă de astăzi pare a fi cea de laTîrgu Mureș, acolo unde Dinamo are neapărată nevoie de victorie pentru a prinde plutonul primelor patru echipe.
Programul celorlalte meciuri ale etapei a 17-a este următorul: Argeș Volei Pitești – Unic Piatra Neamț (0:3), CSU Gaz Neumarkt Tîrgu Mureș – Dinamo București (2:3), IOR București – Rapid București (0:3), CSU Metal Galați – Universitatea Jolidon Cluj (3:0). între paranteze au fost consemnate rezultatele din partidele tur.
Partida de astăzi de la Sala Sporturilor din Bacău va începe de la ora 16 și va fi arbitrată de cuplul L. Marcu / T. Corcodel. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.