Scrisoarea zilei

Decontul abuzului de lăcomie

PĂDUREA – este subiectul scrisorii pe care am primit-o de la unul din cititorii constanți ai publicației noastre. O cunoaștem? O prețuim? O respectăm? Sînt tot atîtea întrebări ce răzbat din conținutul amplului demers publicistic și care își așteaptă răspunsurile. Pentru a ne pune, în continuare, alte și alte întrebări legate de valoarea ei economică, de mediu și habitat, de atitudine și implicare. Totul pornește de la o viziune catastrofică reală, urmată de un avertisment asupra consecințelor imediate, dar și a celor pe termen lung: ce ne așteaptă dacă vom continua să desconsiderăm acest factor extraordinar de echilibru natural?

Anul trecut ploile torențiale – care au înregistrat debite nemaiîntîlnite de foarte multă vreme, au afectat circa două treimi din suprafața țării punîndu-și amprenta prin inundații devastatoare care s-au soldat cu pierderi de vieți omenești, cu numeroase localități distruse sau grav afectate, cu amenajări de infrastructură scoase din funcțiune pentru perioada mari, dar și cu culturi agricole distruse, animale și păsări înecate, cu zone întregi colmatate cu cantități imense de aluviuni, concomitent cu repercusiunile asupra întregului mecanism economico-social al țării.
Din lista cauzelor care au generat respectivele dezastre datorate inundațiilor, cît și din cauza instalării fenomenului de secetă în alte zone ale țării, desprindem în primul rînd modul defectuos în care a fost gestionat de-a lungul anilor patrimoniul vegetației forestiere. Vinovații sînt de la cel mai înalt nivel pînă la cel al proaspătului proprietar de pădure. De la Parlament, Președinție, Guvern, din diversele structuri ale administrației centrale și locale, pe fondul redescoperirii unui mare și etern adevăr: pădurea poate fi o pradă ușoară pentru cei care și-au propus să o distrugă din interese meschine și în totală contradicție cu interesul național.
O primă constatare de ordin general rezultă din aprecierile unor organisme internaționale care constată că România a fost, dar mai ales acum este și rămîne una dintre țările cu un patrimoniu forestier sărac, în pofida faptului că relieful, clima și solul pot asigura condiții excelente pentru dezvoltarea acestui domeniu de o importanță majoră pentru economia țării, cît și pentru starea de sănătate a populației. Aprecieri ce pot fi susținute și de următoarele statistici în materie: dacă în anul 1938 patrimoniul forestier ocupa o suprafață de aproape 6,5 milioane de hectare, acoperind peste 27 la sută din suprafața țării – de 23 750 000 de hectare, același patrimoniu era – la finele anului 2003, de numai 6,3 milioane de hectare. Aceste scăderi majore se explică prin tăierile și defrișările de după anii ’90, fără ca suprafețele nou-împădurite să țină ritmul cu cele exploatate.
Este, însă, la fel de adevărat că pădurea românească a trecut permanent prin fel de fel de cataclisme, cum au fost cel de-al doilea război mondial, naționalizarea din 1947, retrocedarea pădurilor – de după ’90 – către foștii proprietari deposedați abuziv de regimul comunist. „Capacul” a fost pus de tăierile „rase”, dintre 1990 și 2003, care depășesc 776 000 de hectare, cu o medie anuală de aproape 56 000 de hectare, pentru ca operațiunile de împădurire să se realizeze pe numai 195 000 de hectare, adică la numai un sfert din necesarul pentru menținerea acestui fond.
Din ecuația datelor prezentate mai sus rezultă că preocuparea de bază în administrarea pădurilor s-a axat pe activitatea de tăiere și mult mai puțin pe cea de plantare de noi suprafețe. Iar pădurea s-a răzbunat prin dezastrele pe care le-a atras, fără ca cei vinovați într-o măsură sau alta de această situație să fie trași în vreun fel la răspundere. Este „decontul” pe care fiecare dintre noi îl plătește, în timp ce promotorii jafurilor secolului trecut, ca și ai celui actual, sînt beneficiarii fără-de-legilor și abuzurilor de tot felul.
Este clar că o asemenea situație nu mai poate fi tolerată. Ce ar trebui întreprins de urgență pentru o revenire, chiar și relativă, la normalitate? Reglementările legale în vigoare – conținute de Ordonanța de Urgență 96/1998, completată și aprobată prin Legea 75/2002 instituie obligativitatea tuturor proprietarilor de pădure de a-și asuma respectarea normelor referitoare la regimul sivic, din care citez cîteva: achitarea studiilor sumare de amenajare a fondului silvic, asigurarea pazei pădurilor pentru prevenirea tăierilor ilegale, executarea lucrărilor avînd drept scop prevenirea bolilor și a dăunătorilor, asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și de stingere a acestora, efectuarea lucrărilor de împădurire și de întreținere a arboretelor, tăierea de arbori numai după marcarea acestora de către organele silvice. Sancțiunile pecuniare stabilite – și care sînt cuprinse între 500 000 și 5 000 000 de lei vechi, ori închisoare de la 6 luni la 5 ani, pot reprezenta mijloace de punere la punct a celor care atentează la patrimoniul forestier. Urmează, însă, să vedem efectele. (Va urma). (Pavel Darie, economist – Bacău) economico-social al țării.
Din lista c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!