Maxime și cugetări

Răul sînt ceilalți!…

Vasile PRUTEANU

„Răul sînt ceilalți” îi plăcea lui J.P. Sartre să spună, rezumînd astfel egocentrismul și imperialismul ființei noastre. Așa să fie? Cînd spunem „ceilalți” îi percepem ca prin ceață, ca pe o masă amorfă de fantome incerte, evitînd a ne gîndi că și ei sînt individualități înzestrate ca și noi cu însușiri proprii, cu suflet, cu libertăți, drepturi, cerințe, speranțe, aspirații, pretenții. Dar și „ceilalți” ne privesc pe noi necruțător, închipuindu-și (la fel ca noi) că au numai drepturi și deloc datorii. Pe toți cei ce nu sînt aidoma nouă, ori nu fac toate întocmai ca noi, ori cred altfel decît noi, îi socotim nebuni sau dușmani. Războaiele religioase, neîncetatele vărsări de sînge își au originea și în această convingere că numai în cei de o credință coexistă armonia, buna cuviință, înțelepciunea, rațiunea, dreptatea. Ne este congenital egocentrismul (chiar și ridicat la rang de popoare), a cărui tălmăcire ne-o dă expresia vulgară, dar exactă: a te crede buricul pămîntului. Tu – în special, grupul tău etno-religios, în general. Consecințele acestui mod de gîndire sînt simple și logice: noi avem mereu dreptate, nu sîntem datori nimănui nimic, ceilalți sînt răul, ne vor răul, iar noi trebuie să ne apărăm cu orice preț. Epitalamul acesta luciferic, imnul acesta de sine stătător al trufiei deșănțate e ritmat pe un singur și foarte scurt refren: noi, noi, noi sau eu, eu, eu. Terorismul contemporan pe acest infernal refren se fundamentează. Nici o religie, însă – fie ea creștină, mozaică, islamică, budistă etc. – nu cere vărsare de sînge omenesc, indiferent de scopurile sau idealurile oricărui popor. Sfatul lui Hristos este de a „ieși din sine”, a ne privi cu ochi străini, obiectiv, a nu crede că numai noi sîntem vrednici de iertare, că numai noi avem drepturi, iar ceilalți ne sînt veșnic datori, țintuiți în această stare ca robul legat de pămîntul pe care de-a pururi va fi silit să-l lucreze.
Vom înceta vreodată să ne autoamăgim cu demonicele impulsuri de voință de putere, să renunțăm la instinctele de supremație și agresiune? Se vor ridica de pe ochii noștri vălurile egocentrismului, care ne împiedică să dăm realitate deplină și regim de egalitate celor ce nu sînt dintr-o plămadă cu noi? Iată întrebări pe care Marele Rabin al Israelului, Yona Metzger, le pune omenirii, propunînd lumii un conclav de tip ONU al tuturor liderilor religioși ai lumii. Vasăzică tot de pe pămîntul sfînt – unde s-a născut Hristos – vine o inițiativă care ar trebui să cutremure toate conștiințele omenești. Acest conclav nu este o piedică în calea diplomației curente. „O asemenea apropiere a liderilor religioși ar avea o înrîurire asupra popoarelor țărilor de unde aceștia vin. Cînd te afli față în față și stai de vorbă, pe măsură ce discuția se adîncește devii din ce în ce mai apropiat de celălalt. Și nu mai apar, ca la începutul întîlnirii, ca niște oameni cu coarne”, declară Marele Rabin. Atunci, desigur, poți întreba față către față: „Cum se poate spăla sîngele unuia cu sîngele celuilalt?… Pentru că nu există altă bogăție decît viața”. (John Ruskin). într-o discuție onestă, fiecare va înțelege (și va duce mesajul în țara lui), că încrederea oarbă într-o lege făcută de oameni împotriva oamenilor se va întoarce contra tuturor, învățîndu-i că fiecare individ are nevoie de înțelegere și îndurare. Din partea lui Dumnezeu, din partea oamenilor. „Ceilalți nu sînt niște vagi concentrări ectoplasmice, niște fantome, niște numere ale lui Avogardo: sînt la fel de reali ca și noi, le sîntem datori nu mai puțin decît ne sînt ei nouă. Greu ne vine a cugeta și proceda astfel, dar nimic curat, cinstit și temeinic nu putem realiza cîtă vreme nu ne convingem că nu numai noi sîntem (eu sînt) ci și ei sînt, că toți deopotrivă ne bucurăm de drepturi și sîntem grevați de aceleași datorii”, scria cu ardoare Nicolae Stainhardt.
Propunerea lui Yona Metzger a fost primită cu entuziasm în cadrul unei convenții ținute la Lyon, în Franța, unde au participat mai mulți lideri religioși, dar nu toți cei care reprezintă diferitele dogme și gîndiri religioase. Un conclav religios de tip ONU ar putea ajunge la propunerea și realizarea unui nou mod de a trăi; „a way of life”, cum zic anglo-saxonii. Am trăi în armonie, în toleranță, ne-am privi unii pe alții nediscriminatoriu, am da substanță atît de mult elogiatului realism. Pentru că „este un merit destul de rar acela de a înțelege epoca în care trăim” (Albert Camus). Poate că numai așa vor capitula fundamentalismul și fanatismul din oricare religie a lumii.u orig

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!