Victorii pentru „morari”

Administrator

Primele două jocuri amicale ale celor de la Pambac Bacău în cantonamentul de la Vatra Dornei au adus „morarilor” două victorie de moral: 1-0 în meciul disputat în compania gazdelor de la Dorna, respectiv un categoric 4-1 în compania celor de la FC Grămești. în primul meci, desfășurat miercuri după-amiază, golul băcăuanilor a fost reușit de Titi Cîmpanu (70′), care a trimis un lob peste portarul advers de la circa 20 de metri. Cît privește partida de ieri, eroul pricipal a fost Axinte, care și-ab trecut în cont nu mai puțin de trei goluri, în timp ce rezultatul final a fost pecetluit de același Titi Cîmpanu. uan peste alta, două meciuri reușite care au fost pe placul antrenorului Iulian Trofin, acesta declarîndu-se mulțumit de evoluția elevilor săi, mai ales că aceștia se află în plină perioadă de acumulări. Pambac a început, în ambelel partide, în formula Pozînărea – Nechifor, Hanga, N. Andrei, Andrieș – Ferică, Botezatu, Apreotesei, Coman – Cîmpanu, Zară, pe parcurs fiind rulați toți jucătorii din lot. Astăzi, „morarii’ băcăuani joacă returul meciului cu Dorna Vatra Dornei, pentru ca mîine să întîlnească pe Viitorul Liteni. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.