Sinaxar romano-catolic: Sfînta Scolastica
Să profităm de harul ce ne e dat, fără a cerceta dacă alții l-au primit într-o măsură mai mare. Dumnezeu comunică după cum voiește, El e stăpînul darurilor Sale, și ce sîntem noi spre a-I cere seamă despre acestea? Să-l binecuvîntăm de acele lucruri pe care El ni le dă în bunătatea Sa, totdeauna gratuită și să-L binecuvîntăm încă și pentru acelea ce El ne refuză, recunoscîndu-ne nevrednici de cea mai mică din binefacerile Sale. Dacă sîntem umiliți, să nu aspirăm la binefaceri mari; și dacă sîntem lipsiți de umilință, acele favoruri, departe de a ne fi folositoare, n-ar servi poate decît să ne piardă, nutrind în noi zadarnica plăcere și mîndria. O vie recunoștință cădre Domnul, o supunere desăvîrșită voințelor Sale, credința în care ne conduce, iată ce trebuie să dorim. Cu acestea ne vom odihni în pace, pentru că ne vom odihni în Dumnezeu și întru El vom găsi ajutorul contra ispitelor, pacea și suferința, mîngîerea în necazurile vieții, și în fine dragostea care face pe toate ușoare.
Nu este nici un om drept care să nu aibă o greșeală, oricît de mică. Și, iarăși, nu este nici un păcătos, care să nu aibă nici o faptă bună. Deci, de vei vedea pe un om drept bolnav sau în oarecare ispită și primejdie căzînd, să nu te tulburi, ci să gîndești întru tine și să zici: Acest om este drept, însă a făcut ceva, o mică faptă rea și pentru aceasta își ia plata aici, ca dincolo să nu se osîndească. Așa să întelegi cuvîntul cel zis de Avraam, în Evanghelie, bogatului nemilostiv: „Tu ai luat în viață cele bune, iar Lazăr cele rele”, de vreme ce s-a întîmplat că a avut Lazăr în viața aceasta cîteva păcate, iar bogatul acela, cîteva fapte bune; și fiecare și-a luat plata sa. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.