Organizația Partidului Social Democrat (PSD) din comuna Balcani este cu un picior în curtea liberalilor. Șeful organizației, primarul Vasile Rață, pesedist cu state vechi, este curtat asiduu de liberali. Voci din cadrul PNL Bacău susțin ca mai mult decît sigură migrarea membrilor PSD din Balcani în barca Alianței, zilele acestea. „Este adevărat că port negocieri cu liberalii. Dar știți cum este, noi, primarii, facem politica comunității. Eu nu voi lua decizia fără să mă consult cu cei 11 consilieri locali PSD, cu care am cîștigat alegerile. âmpreună vom decide ce este mai bine”, ne-a declarat Vasile Rață, primarul din Balcani. Acesta mai spune că ședința cu colegii va avea loc săptămîna viitoare.
Mai marii celor două partide evită subiectul și susțin că îi vor lăsa pe cei implicați să hotărască ce culoare politică vor purta. Este greu de crezut, însă, că vor sta cu mîinile în sîn și nu vor susține cît mai bine cauza partidului pe care îl reprezintă. „Este decizia primarului din Balcani și o vom respecta. Din partea partidului nostru a avut mereu susținere”, ne-a declarat Dragoș Benea, vicepreședinte PSD Bacău. Primarul Romeo Stavarache, președintele PNL Bacău, spune că este încă prematur să se vorbească de așa ceva și că primarul Rață va fi cel care va decide ce traseu politic va urma. Comuna Balcani este cunoscută, alături de altele din județ, ca fiind de multă vreme fief al PSD. Vasile Rață este membru al PSD din 2000. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.