Trafic cu scutiri medicale
• un grup de liceeni băcăuani și-a dezvoltat o afacere din scutiri false n pentru că aveau multe cereri, ei au dat afacerea în franciză n o parte din scutirile lor au parafa Casei de Sănătate Constanța n afacerea le merge pentru că profesorii nu dau doi bani pe veridicitatea scutirilor n medicii, însă, susțin că este imposibil ca asemenea scutiri să fie acceptate de școli, pentru că toate trec pe la ei și le-ar depista pe cele false
De cînd există școli pe pămînt, au existat și elevi care să chiulească. Dacă pe vremuri vecina se transforma în mamă, suna dirigintele și-i spunea că odrasla i-a fost bolnavă și că absențele trebuie motivate, acum, în era Internet-ului, tinerii studioși apelează la calculator pentru a scăpa de absențe.
De cîteva luni, prin școlile băcăuane a înflorit o afacere ce pare să nu aibă moarte. Un grup de liceeni pricepuți și-a dezvoltat un business cu scutiri medicale false. Pentru că nu mai dovedesc cu onoratul cererilor, liceenii s-au gîndit că nu ar fi rău să dea afacerea în franciză. Astfel că acum oricine, pentru un preț corect, își poate dezvolta o astfel de afacere beneficiind, bineînțeles, și de cunoștințele acumulate de inițiatorii afacerii.
Internetul, cel mai ofertant mediu de afaceri
Noi am dat peste tinerii afaceriști în timp ce căutam ceva pe Internet. Unul dintre băieți ne-a acostat și ne-a întrebat la ce liceu învățăm. I-am spus un nume de liceu la întîmplare, și următoarea întrebare a venit rapid. „Nu te interesează niște scutiri?”, ne-a întrebat tînărul.
Pentru că oferta era extrem de tentantă am răspun afirmativ. „Fii atent! Am scutiri bune pentru absolut orice medic. Dacă te interesează, le vînd ieftin. Doar 80.000 de lei”, ne spune băiatul, care mai tîrziu s-a recomandat a fi Marcel și că este elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău. în aceiași bani, Marcel s-a oferit să ne și scrie scutirea, ca să avem „un diagnostic real și un scris de doctor”. Nu ne-am putut stăpîni curiozitatea și l-am întrebat dacă afacerea merge. „Ehe! Cum să nu meargă?! Dacă ai ști cîți clienți am! Și nu așa cu o zi, două. Le trec pe scutire cîte o săptămînă, două. Merge beton”, a explicat tînărul.
El ne-a povestit cum că nu ar fi singurul vînzător de scutiri din Bacău. A fost printre primii și s-a chinuit în decursul timpului să adune tot felul de parafe și modele de scutiri. „Dacă ai ști de cînd adun scutiri. Am scanat zeci de ștampile și am căutat o grămadă de scutiri pe la colegii care au părinți medici, ca să am varietate. Mai greu a fost cînd s-au schimbat cîteva formate pentru că o lună de zile nu am putut face nimic”, ne-a mai spus Marcel.
Pentru că are zeci de cereri, Marcel s-a gîndit că nu ar fi rău să cîștige bani și să stea degeaba. El a scos la vînzare matrițele pentru scutiri. Astfel și-a dezvoltat o franciză care ar putea fi invidiată și de marile lanțuri de magazine internaționale. Prețul pentru cumpărarea unei „licențe” de execuție nici nu este mare. Oricine își dorește să-și dezvolte o astfel de afacere trebuie să investească doar un milion de lei. „La tine în liceu nu vinde nimeni scutiri de la mine? Sînt cele mai bune din Bacău, cele mai căutate. Dacă vrei să cîștigi și tu un ban, pot să-ți vînd ție o parte din afacere. Eu și așa nu dovedesc cu onoratul comenzilor. âți dau un CD cu toate modelele de scutiri și cu parafele la vreo 30 de doctori. Ca să ai diversitate și să oferi omului o scutire în funcție de ce are nevoie. Dacă îți trebuie diagnostice, găsești pe Internet și sînt gata explicate, ca să știe omu’ ce zice. Nu te costă decît un milion de lei. Dacă îmi dai zece la sută pe lună din încasări, te țin permanent la curent cu noile modele și parafe. Dacă nu vrei, la vară cînd se schimbă scutirile, trebuie să-mi mai dai un milion de lei pentru update. Dar să știi că nu accept pe lună mai puțin de 100.000 de lei, și dacă nu dai într-o lună, afacerea cade”, ne-a avertizat Marcel.
El ne-a mai spus că are o rețea întinsă în toate liceele bune din Bacău și nimeni nu s-a plîns pînă acum de scutirile sale.
Am acceptat să cumpărăm și noi un CD. Ne-am întîlnit cu Marcel în fața unui Internet Caffe din centrul Bacăului. Am fost invitați înăuntru pentru a proba CD-ul și am fost asigurați că fiecare model de scutire a fost folosit de mai multe ori și nu au fost probleme pînă acum. El ne-a spus că scutirile pot fi printate și la cea mai proastă imprimantă. în plus, ele pot fi și modificate foarte ușor într-un document WORD.
Scutiri de la Constanța, nu din Bacău
Ajunși la redacție ne-am uitat peste fiecare scutire în parte. Nu mică ne-a fost mirarea cînd am dat peste cîteva care aveau parafa, ce-i drept neclară, a Casei de Sănătate Constanța. Pe CD mai erau zeci de parafe ale unor medici ce aveau diverse specializări. Se puteau găsi acolo de la urologi pînă la pediatri. Scutirile tip erau identice cu cele reale și după o printare am avut surpriza de a nu reuși să deosebim falsul de original. Și, totuși, nici unul din numele de pe parafele puse pe aceste scutiri nu s-a regăsit printre cele ale medicilor din județul Bacău. I le-am prezentat pe toate doctoriței Elena Stîngă, medic de familie, președinta Colegiului Județean al Medicilor. „Nu-mi este cunoscut nici unul. Cu siguranță, nu sînt de la noi. Pot să fie nume și parafe false. Cu calculatorul este posibil orice. Am auzit, acum doi ani, de un caz din Bacău. Un elev a avut o scutire mai veche de la un medic de familie. De pe aceasta a folosit parafa și ștampila ca să facă mai multe. De atunci, însă, eu știu că liceele cer fiecărui elev să precizeze la începutul școlii numele medicului de familie. âl înscriu în dreptul elevului și nu-i acceptă acestuia decît scutirea care poartă parafa medicului respectiv”, declară doctorița Elena Stîngă.
Am vrut să aflăm și punctul de vedere al unui medic școlar. Acesta a insistat că o adeverință falsă este ușor de depistat „pentru că trec pe la noi ca să le avizăm și să le înscriem în registru”. „Noi îi cunoaștem pe medicii de familie și pe medicii specialiști, așa că nu ne pot păcăli elevii. Eu personal nu am sesizat să fie vreo adeverință falsă. Și toate le-am luat în evidență. Altfel nu sînt acceptate de către cadrele didactice”, a explicat acesta.
Lucrurile apar însă într-o cu totul altă lumină după afirmația altui doctor școlar, care ne-a explicat că nici nu ar fi nevoie de falsificarea scutirilor, pentru că acestea pot fi obținute foarte ușor de la un medic de familie ori specialist.
Și, totuși, Marcel ne-a spus că în cele mai multe cazuri diriginții, pentru a nu avea un calificativ prost la sfîrșitul anului, trec cu vederea eventualele falsuri, în cazul că le-ar observa. în acel moment ne-a fost clar că dacă scutirile au fost folosite vreodată, profesorii nu au dat doi bai pe numele doctorilor, ci au fost interesați doar de perioada în care să motiveze absențele elevului. (Alexandru COVACI, Elena ȚINTARU)e lei. „La tine în liceu nu vinde nimeni scutiri de la mine? Sînt cele mai bune din Bacău, cele mai c
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.