EUROPO, VENIM!

Casus Belli

Val MĂNESCU

Ne place sau nu, schimbările esențiale din istoria umanității au fost marcate dintotdeauna de conflicte. Sîntem o specie violentă și, dacă Darwin a avut vreodată dreptate, teoria lui evoluționistă devine axiomă. Numai originea animală a făpturii umane, genomul sălbatic al trestiei gînditoare, justifică impulsivitatea, brutalitatea cu care humanoizii se ridică împotriva altor humanoizi.

Tot din cartea de istorie am învățat că răscoalele, bătăliile, revoluțiile, războaiele au avut cauze economice, dar motivațiile de moment ale declanșării lor – casus belli, cum le spuneau romanii – au fost de cele mai multe ori ridicole în imensitatea cosmosului. Poate singurul motiv serios al declanșării unui război a fost iubirea lui Paris pentru Elena din Troia. Dragostea e, de cînd lumea, un lucru foarte mare! Nu mai știu cum a pornit Războiul celor două Roze, dar Primul Război Mondial a început după ce prințișorul habsburg a fost asasinat la Sarajevo, iar debutul celui de-al Doilea a avut ca pretext emisiunile unui post de radio polonez. Mai nou, în zilele pe care chiar le trăim, alianța mondială sub comanda jandarmului șef american a intrat în Irak provocată de refuzul de a-și supune controlului internațional instalațiile de fabricat bombe atomice și arme chimice pe care Saddam nici nu le avea. Arabii s-au răzbunat demolînd cu avioanele simbolurile capitaliste ale New-York- ului. Căutîndu-l pe invizibilul Osama bin Laden, americanii s-au trezit că trebuie să instaureze democrația și în Afganistanul abia lăsat la vatră de către ruși.

Istoria ne lasă să înțelegem că anumite fapte, mai mult sau mai puțin grave, au fost considerate drept afronturi diplomatice care au dus inevitabil la conflicte remediabile doar prin cafteală. Prin pocneală. Prin dat la bot. Prin bum-bum și pac-pac. Prin sînge. Mii, milioane de morți pentru o cauză dreaptă, și de-o parte și de alta a combatanților.

Pînă în ’89 nația română era mereu scoasă în stradă și pusă să-și manifeste ura împotriva imperialismului invadator și dragostea pentru pace și prietenie între popoare. Nația buchisise la școală că poporul român a fost pașnic și blînd de-a lungul existenței lui milenare și că a purtat numai războaie de apărare. Niciodată de cucerire. Că numai alte popoare, mai dornice de îmbogățire, mai expansioniste, mai dușmănoase și mai hoațe s-au ocupat cu înrobirea altor neamuri.

Mai nou, țărișoara noastră își arată mușchiulețul belicos. Sub umbrela NATO trimitem trupe în zonele de conflict și primim cu brațele deschise baze americane în teritoriul strămoșesc. Mic la stat, mare la sfat, Președintele nostru are curajul să-l înfrunte pe Ivan și-l pune la colț cu o replică istorică. Ni se umflă pieptul mai ceva decît orzul nedigerat de-atîta mîndrie patriotică, mai ales că marele urs de la Răsărit nu dă semne c-ar fi fost deranjat din hibernare. Deocamdată.

Iritați la culme de niște diabolice desene care-l ironizează pe Profetul Mahomed, credincioșii arabi au declanșat represalii. Nația arabă nu știe de glumă cînd e vorba de valorile esențiale ale umanității. Credința, familia și patria sînt pentru purtătorii de turbane lucruri sfinte, de care nimeni n-are voie să-și bată joc. Abia acum pare să se fi declanșat adevăratul Jihad, războiul sfînt. Acum, nu teroriștii, nu Al-Qaida, nu armatele, nu statele arabe incendiază ambasade. Unanimi în credință, dincolo de sisteme politice și de granițe, arabii de rînd ripostează cu violență batjocurii pe care o suportă stoic de ani de zile din partea națiunilor occidentale.

Dă-ne, Doamne, Dumnezeu, Iahve, Allah, sau cum te-om fi numind, dă-ne simțul umorului și bucuria de a simți o glumă, fă-ne să fim atît de isteți cît să privim viața cu umor și dă toate aceste daruri tuturor! Ca să fim oameni, cum ne-ai făptuit.

Casus Belli

Val MĂNESCU

Ne place sau nu, schimbările esențiale din istor

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!