Dependent de cafea

Administrator

Pedagog de o viață la căminul Colegiului Național „Ferdinand I’, Remus Lupu este cunoscut de mai toată lumea ca președinte al Clubului de turism „Veniți cu noi” și unul dintre cei mai înverșunați apărători ai zonelor verzi din județ. Puțini știu însă, că Remus este, practic, dependent de cafea și țigări. De altfel, prietenii acestuia știu că, atunci cînd vor să bea o cafea „țapană”, trebuie doar să-i facă o vizită șefului de la „Veniți cu noi”. Sincer, omul recunoaște că fără „combustibil”, ceea ce în traducere liberă înseamnă cafea, nu poate lucra. Și cum mai toată ziua are cîte ceva de făcut, Remus Lupu bea cam cîte trei litri de cafea pe zi și fumează cel puțin două pachete de țigări în 24 de ore. „Cred că totul a început prin ’77-’78. în fiecare zi beau cam 5-6 ibrice de cafea de o jumătate de litru. Nu am preferințe în ceea ce privește marca cafelei, mai ales că, înainte de ’89, beam numai nechezol. Ideea e să te țină în priză, ceea ce e, de fapt, o mare eroare, pentru că, mai degrabă, cafeaua te obosește”, spune Remus Lupu. Cu toate acestea, Remus nu are nici cel mai mic gînd să renunțe la cele două vicii ale sale. Chiar dacă, în urmă cu aproape doi ani, a și plătit o amendă de 450.000 de lei vechi, pentru că pompierul de serviciu l-a găsit fumînd în internat, adică într-un loc public. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.