Ovidiu PAULIUC
Parlamentarii sînt emanația noastră. Fiecare dintre noi a emanat ce a știut mai bine, în funcție de ce a avut la ultima masă, și iată că s-a încropit parlamentul. Dacă ei sînt cum sînt, nu e doar vina lor, ci și a noastră. N-au fost parașutați de la Moscova, n-au venit de pe Lună, ci sînt „dintre noi, pentru noi”, cum suna un slogan din anii nouăzeci. Unii au catalogat respingerea ordonanței privind anchetarea demnitarilor de către DNA ca fiind cel mai mare eșec românesc de după revoluție. Ambasadorii europeni au cam șters cu noi pe jos, mai ales că problemele justiției au ajuns într-un punct critic, înaintea aderării la UE. Cei care au făcut totul pentru ca ordonanța să nu treacă au fost senatorii Puterii, între care și doi iluștri aleși băcăuani, Ioan Aron Popa și Cristian Cucuian, care nu s-au prezentat la ședință, în timp ce Opoziția a votat împotrivă. Dacă pentru cei din urmă se găsesc mai ușor explicații, fiindcă, hai să spunem, își apără acumulările din ultimul mandat, atitudinea primilor este suspectă de-a binelea. Mai ales că Puterea nu s-a simțit datoare să dea explicații în acest sens. Oricum, în general, la redacție curg mesaje de la parlamentarii băcăuani ai Opoziției, încărcate de bune intenții la adresa cetățeanului, și care astfel încearcă să se mențină în raza vizuală a electoratului, pe cînd dinspre parlamentarii Puterii se aude doar murmurul de plăcere al scărpinatului pe burtă.
Rezistența la reformă vine dinspre „cercurile de interese”, care includ, evident, și parlamentari, ca membri ai unei puteri importante în stat. Iar eșecul ordonanței DNA, ca și opoziția la instituirea votului uninominal, ca și multe altele, sînt proptelele acestei rezistențe. Să ne amintim de circul din Parlament, cînd aleșii au avut reacții justițiare și tăioase la vederea unui simplu carton inscripționat „Vot uninominal”, aninat de niște organizații civice, la balconul sălii de ședințe. Despre reformarea clasei politice se tot vorbește de cîțiva ani, dar inițiativele de pînă acum au fost trase pe linie moartă. Problema e că, tot așa cum întinerirea clasei politice nu rezolvă automat și deficitul de calitate și performanță, nici votul uninominal nu e rețeta miraculoasă care ar genera alt fel de parlamentari. Și asta, pentru că indiferent de sistemul de vot în sine, lucrurile nu vor arăta mai bine pînă cînd mașinăriile interne ale partidelor nu se vor schimba substanțial. Fiindcă, pînă la urmă, toate pozițiile importante din sistemul instituțional, local sau central, sînt populate cu oameni propulsați prin aceste mecanisme clientelare de partid.
Votul uninominal a fost, în lipsă de alte subiecte, o temă de discuție aprinsă, care însă s-a sfîrșit mereu în coadă de pește. Majoritatea politicienilor declară că vor schimbarea sistemului electoral, dar faptele îi contrazic. Mulți dintre ei privesc cu suspiciune introducerea votului uninominal, care le-ar putea clătina fotoliile parlamentare, cumpărate pe bani grei, ce trebuiesc măcar recuperați, dacă nu chiar înmulțiți de cîteva ori. Reticenți la schimbări, mulți deputați și senatori ar prefera să lase lucrurile neschimbate, să nu se obosească cu întîlniri electorale plicticoase, cu oameni curioși să afle ce-ar putea face pentru ei alesul, și să nu fie nevoiți să cheltuiască bani și pentru campania proprie, și pentru cea a partidului. Și, oricum, un vot uninominal nu face nici doi bani cîtă vreme aleșii nu sînt din partea locului. Fiindcă degeaba uninominal, cîtă vreme lumea nu-i cunoaște și nici nu îi poate trage la răspundere.
însă poate că nu doar votul prin care ajung în Parlament ar trebui uninominalizat, ci și voturile pe care le dau ei acolo. Ar fi interesant de aflat și ce gîndește fiecare parlamentar despre legea votată. De altfel, există din partea societății civile propuneri de introducere, în regulamentele Camerelor, a unei prevederi prin care voturile fiecărui parlamentar să fie înregistrate și făcute publice. Această prevedere, la pachet cu votul uninominal, ar putea însemna o cale de a ne controla emanațiile, de a-i responsabiliza pe cei care ajung să ne reprezinte interesele, și pentru a-i sancționa astfel încît să îi usture. Separate una de cealaltă, aceste prevederi ar rămîne incomplete și nefuncționale. Ar fi ca și cum cineva ne-ar repara televizorul, fără să repare și telecomanda. Vizionăm un singur program, care indiferent cît de mult ne displace, nu-l putem schimba.u ajuns într-un punct critic, înaintea aderării la UE. Cei care au făcut totul pentru ca ordonanța să nu treacă au fost s
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.