Fișe pentru un „dicționar grotesc”

Constantin CĂLIN

„Unul din farmecele relațiilor cu francezii – scria Camil Petrescu, în «Teze și antiteze» (1936) – e că la ei toată lumea care a trecut prin școală și care e caracterizată prin formula«le francais moyen», scrie corect și cu farmec stilistic. Asta face parte din buna creștere și din politețea franceză”. După șapte decenii, noi încă nu ne putem lăuda cu așa ceva. Trecerea prin școală nu ne face mai exigenți nici în privința felului de a scrie și nici în al celui de a vorbi. Ne-a făcut o vreme, înainte de 1990, cînd se dădea importanță educației lingvistice. De atunci încoace ne defulăm: vorbim urît și scriem (nu de puține ori) prost. O ținem în „bă” și „fă” (halal politețe!) sau maimuțărim, abuzăm de mofturi. Exemplele de mai jos țin, aproape toate, de această ultimă categorie. Dar și de ignoranță.
Pe primul l-am spicuit din editorialul unui ziar central, scris chiar de director: „Niciodată pînă acum în întreaga istorie a acestei țări (România – n.m.) – afirmă acesta – nu a existat o relație atît de upgradată cu Statele Unite”. Trebuie să menționez că autorul e un jurnalist de școală nouă, dar se izmenește de dragul de a părea proaspăt. în loc de „upgradată”, n-avea echivalente românești? Avea: relație dezvoltată, multilaterală, strînsă, intensă etc. Dar mai mult decît barbarismul, ceea ce irită aci e fraza idioată în care l-a ambalat: „Niciodată pînă acum în întreaga istorie a acestei țări…”. Deci nici pe vremea dacilor, nici în perioada formării poporului român, nici în epoca lui Ștefan cel Mare, nici în cea a lui Vasile Lupu ș.a.m.d.! Compusă en fanfare, continuarea editorialului din care am citat nu-i cu nimic mai deșteaptă: un alt cuvînt la modă („jucător”) și o înlănțuire de clișee propagandistice ce se termină cu un nonsens: „Și niciodată Statele Unite nu au fost mai puternice decît acum, cînd lumea este unipolară. Iar României îi este rezervat nu cîndva, ci chiar în următorii cîțiva ani, un rol pe care nu l-a mai avut. Acela de jucător de primă mărime, poate chiar cel mai important (cam mulți de „chiar” alăturea!), în întreaga regiune geografică. O regiune care, la rîndul ei, urmează să se transforme în spațiul care (cam mulți de „care” într-o frază!) va reconfigura harta politică a lumii”. Atenție la „jonglerie”: „regiunea geografică” se va transforma în „spațiu”!

Un alt exemplu. Prezentatoarea știrilor spune: „Inundații în China: 86 000 de persoane izolate în urma ruperii unui dig de pe Fluviul Jaune”. Preluată de la o agenție franceză, știrea n-a fost tradusă (cum se vede) pînă la capăt. Neavînd, probabil, habar de geografia Chinei, traducătorul/traducătoarea s-a oprit în fața lui „Jaune” ca în fața unei enigme. Și-o fi zis că ar fi prea simplu să-i spună „Galben”. Se știe doar cît de complicați și subtili sînt chinezii! A lăsat deci cuvîntul franțuzesc. Dacă deschidea „Larousse”-ul sau „Micul dicționar enciclopedic” afla: Huang Ho Fluviul Galben (5.200 km) străbate China din Tibet la Marea Galbenă. E „galben” datorită nămolurilor gălbui pe care le dislocă în scurgerea sa.

Corigent la geografie trebuie să fi fost, în adolescența sa, și autorul următorului fragment de cronică sportivă: „Pe Bega au venit Bucur, McKain, Olah sau Osei, pe Trotuș doar copii anonimi. Poli are un buget de campioni, Bacăul abia își duce traiul de la o zi la alta”. Confundarea Bistriței cu Trotușul e cu atît mai rușinoasă, cu cît „Gazeta” îl publică, adesea, cu fotografie, ca pe o vedetă de presă. Același lucru presupun că i s-a întîmplat și redactorului care a introdus în interiorul unei pagini din „Adevărul”, destinată Moldovei, un articol despre… Buzău!

Citesc în pagina de divertisment a unui cotidian din București: „Vedeta (Pink) și-a programat nunta cu Carey Hart pe data de 31 decembrie (2005), într-o locație exotică”. Se simte de la o poștă că fraza nu e alcătuită de cel/cea care a introdus-o în ziar, ci-i o traducere. Englezescul „location” înseamnă „poziție, așezare”. Nu era, oare, mai nimerit ultimul cuvînt? Sau, pur și simplu, loc!

Deși declarată ca atare, traducerea alăturată mă nemulțumește: „Feldmareșalul Keitel, condamnat și el la Nurenberg, a semnat capitularea în fața Mareșalului Zhukov”. Mă întreb cîtă istorie și cîtă rusă știe cel ce a făcut-o. E limpede că n-a citit nici o carte despre cel de-al doilea război mondial. în ele, numele mareșalului sovietic apare „Jukov”: Gheorghi Konstantinovici Jukov!

Tot apropo de traduceri! Văd un film documentar despre Kenya. Traducerea e, nu o dată, aproximativă. De pildă, cînd nu știe speciile de animale sau păsări, traducătoarea spune: „acestea”… Surpriza cea mare vine însă atunci cînd anunță: „Turiștii survolează lacul”, iar imaginile îi arată într-o barcă. Nepoți ai „olandezului zburător” să fi fost, totuși cu barca nu puteau „survola”!

„Băsescu avea două alternative”, sublinia recent un analist, invitat la „Deschide lumea”. Și le-a numit: să nege imputarea ce i s-a făcut în legătură cu ignorarea unor hotărîri judecătorești în perioada în care a fost ministru sau să-l declare vinovat pe unul dintre subordonații săi. Bărbat sincer, loial, de caracter etc., el a preferat s-o recunoască. Pe analist chestia asta l-a dat gata. Drept urmare, a confundat alternativele cu posibilitățile/soluțiile. O alternativă are două posibilități/soluții. Două alternative (ceea ce nu se prea obișnuiește) ar însemna patru posibilități. Matematic!pu ș.a.m.d.! Compusă en fanfare, continuarea editorialului din care am citat nu-i cu nimic mai deșteaptă: un alt cuvînt la modă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!