Aproximativ 50 de cadre didactice din județul Bacău, aflate în pragul pensiei, au solicitat, în aceste zile, Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) să poată rămîne la catedră, pentru cel puțin un an de acum înainte. Inspectorul școlar general Radu Ababei spune că cererile au fost supuse aprobării Consiliului de Administrație al ISJ. „Sînt anumite condiții pe care trebuie să le îndeplinească un cadru didactic ce a împlinit, deja, vîrsta pensionării, pentru a mai putea rămîne la catedră. Legea spune că un dascăl cu gradul I și care și-a dovedit, în timp, competența profesională mai poate preda încă o perioadă, cuprinsă între un an și trei ani”, a precizat Radu Ababei. El mai adaugă că un criteriu important de care se ține cont cînd se aprobă astfel de prelungiri de activitate se referă și la continuitatea postului. Din cauza scăderii numărului de elevi, dar și a posibilelor reduceri de ore din programa școlară la unele materii de specialitate, este de așteptat ca numărul profesorilor să scadă destul de mult în următorii ani. Oricum, între un suplinitor care nu are experiență în învățămînt și un cadru didactic care își manifestă dorința de a mai rămîne la catedră o vreme, este preferat, întotdeauna, cel din urmă. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.