Băcăuanii au dat dovadă că Valentine’s Day s-a cuibărit adînc în inimile lor. Ieri, dragostea nu a mai avut vîrstă. mulți dintre trecători aveau în mînă o floare sau o punguliță cu inimioare, pregătite pentru a fi oferite celor dragi. Pentru că micile cadouri erau deja cumpărate, ieri s-au vîndut cel mai bine florile, dintre care cel mai bine s-au dat trandafirii. „Am adus mai mulți trandafiri ca în zilele obișnuite și nu am mai mărit prețurile, pentru că vrem să vindem tot”, ne-a explicat una dintre florărese. Ele au dat trandafirii cu spray-uri cu sclipici și au facut inimioare pe frunzulițe, tot cu sclipici.
Căsătoriți pentru o zi
Tinerii care nu și-au pus încă pirostriile au avut șansa ieri să o facă. Primul loc în care s-a putut înfăptui o căsătorie a fost în centrul Bacăului, unde tinerii din PNL au ridicat, ad-hoc, o Casă a Căsătoriilor. Cei care s-au „luat” în fața ofițerului de stare civilă au primit, la sfîrșit, un certificat de căsătorie valabil 24 de ore. Dar poate cel mai căutat a fost autobuzul dragostei, care a circuat prin tot Bacăul, începînd cu ora patru și jumătate. Acesta este pentru a treia oară pe străzile Bacăului, evenimentul fiind organizat de studenții băcăuani și de fostul lor lider, consilierul local PNL Gabriel Corodeanu. „Eu am început acestă tradiție și, acum, m-am alăturat studenților, pentru a o continua. Nu are nici o implicare politică acest lucru și este făcut din inimă”, ne-a explicat Corodeanu între două căsătorii. Cu toate acestea, el și-a pus, alături de fiecare certificat de căsătorie eliberat, și cartea lui de vizită. Asta doar așa, ca tinerii să știe spre ce consilier local să se îndrepte cînd au probleme sau cînd merg la vot. El a reușit să unească, pînă la ora opt seara, peste o sută de tineri. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.