Vaca vecinului (a)trage fonduri europene

Claudiu BOANGIU

Colectivizare. Un simplu cuvînt, care definește, însă, una dintre acțiunile comuniștilor pe care țăranii au urît-o din toată inima. Unii dintre ei au și murit sau au înfundat pușcăriile, în încercarea fără de succes de a i se opune. Pămînturile le-au fost luate, fără a se ține cont de voința lor. în 1962 a fost raportată și sărbătorită printr-un congres încheierea colectivizării. O nouă eră începea pentru pălmaș. Una întunecată, în care țăranul a trudit pămîntul care nu mai era al lui și al urmașilor săi, era al tuturor și al nimănui. Cu nod în gît și cu cizma călcîndu-l pe față, țăranul român a trecut și prin asta. După ’90, a prins să spere, dar să și dispere. Timid, dintr-u-nceput, apoi grăbită de guvernanți, retrocedarea a prins a-i reașeza în drepturi pe cei care au supraviețuit sau pe moștenitorii lor. Unii s-au apucat de smuls, cu suflu nou, de stăpîn, roadele din pămînt. Alții au prins a tăia, cu îndărătnicie de retardați, pădurea ce le-a fost redată. Neputincioși, unii au lăsat pămîntul pîrloagă. Dintre ei s-au ales și cei cu pensie de ceapist, care-și numără banii de două ori, pentru a le părea mai mulți, și în locul cărora pleacă alții în stațiuni, la tratament, cu mult rîvnitul bilet ieftin, de pensionar agricol. Au fost și dintre cei care au vrut să fure statul, încercînd să ia mai mult decît a avut tot neamul lor vreodată. Ba alții s-au și căutat în neam, cu furci și topoare, cu gînd să se omoare pentru peticul de țărînă care le-a supt sudoarea și în care s-au și întors, pînă la urmă. Cu bune, cu rele, pămîntul a redevenit, în mare parte, al celor care l-au stăpînit.

Multe sînt cele ce le-au încercat cei care s-au întors sau au intrat în agricultură. Unora le-a mers, altora, ba! Cum le-au fost înțelepciunea, banii sau norocul. Au fost, însă, și zone în care țăranii n-au cunoscut urgia colectivizării. Cum ar fi cea de la Ghimeș – Făget. Te aștepți de la cei de aici să nu-și dorească să audă de așa ceva nicicînd. Dar… în agricultură, în zootehnie-i greu, dacă nu ai utilaje, motorină, piese de schimb, irigații, furaje, vaccinuri și cîte altele, de care au habar doar cei cărora le fac trebuință. E vorba de bani, într-un cuvînt, și asta o știm cu toții. La început, numai cît auzeau de Programul Fermierul – ori de alte alea care le cereau să-și declare bunurile sau să se asocieze – țăranii de oriunde mormăiau, că mai marii vor să-i impoziteze sau că fac a colectivizare. Nu vroiau să audă nici în ruptul capului explicațiile celor de la „centru”. Acum se vede treaba că un gînd a prins rădăcini, nu în pămînt, în mintea lor. „Economia de piață” – o sintagmă pînă nu demult de neînțeles și-a făcut loc în conștiința celor de la sate. Așa se face că, țăranii din Răchitiș s-au strîns la sfat și, mai întîi între ei, au pătruns înțelesul vorbelor. Ca să supraviețuiești într-o lume unde banul dictează, apoi chiar de bani ai nevoie. Și, uite așa, muntenii noștri s-au hotărît să facă o „colectivă”. Să se asocieze, să pună, care va să zică, toți umărul și să acceseze fonduri europene, pentru a transforma văcăritul într-o afacere modernă, profitabilă. Orice călătorie începe cu un prim pas. Au demarat formele, pentru a-și uni puterile, vitele și pășunile. Se numără printre cei care au înțeles că, în viitor, fonduri de la Uniunea Europeană vor vedea doar cei cuprinși în asociații. Prea mulți sînt banii care s-au pierdut, pînă acum, din finanțările pe lîngă care am trecut, pentru că am jinduit doar la capra (a se citi vaca) vecinului, uitînd că unde-s doi, puterea crește. Ca și laptele bun, țăranii noștri, în sfîrșit!, s-au prins. Asta ne reamintește că, totuși, înțelepciunea s-a născut la sat. eze fonduri europene, pentru a transforma văcăritul într-o afacere modernă, profitabilă. Orice călătorie î

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!