Parlamentarii pesediști cer verificarea activității prefectului Berca

Administrator

Scandalul e-mail-ului cu lista incompletă a localităților calamitate, transmis de la Prefectura Bacău, are toate șansele să ajungă pe masa primului ministru. Deputatul Gabriel Vlase vrea să fie tras la răspundere prefectul Gabriel Berca. Mai mult, liderul Partidului Social Democrat (PSD), filiala Bacău, îi cere lui Călin Popescu Tăriceanu să controleze activitatea prefectului Berca. El a întocmit o interpelare, dar, deocamdată, așteaptă să vadă cum gestionează situația prefectul și, în funcție de rezultate, o va înainta premierului. Totul a pornit de la omiterea unor localități din lista celor declarate calamitate de Guvern. Aceste comune ar fi putut obține finanțare de la SAPARD, să își repare infrastructura distrusă de inundații, dar pentru că adresa plecată din Prefectura Bacău nu le conținea, ele au fost sărite. „Domnule prim-ministru, din informatiile mele, pentru aceasta situație se face vinovat prefectul județului Bacău, care a transmis date eronate la București și, în acest fel, multe localități grav afectate de inundațiile de anul trecut au rămas fără finanțare SAPARD. Pagubele sînt enorme, fiind la mijloc zeci de mii de euro, poate chiar sute de mii. Neglijența și nepăsarea au lăsat localitățile grav afectate fără banii care ar fi putut repara drumurile, rețelele de apă potabilă și canalizările distruse de viituri”, susține deputatul Vlase în documentele care așteaptă să fie trimise. Vlase prezintă situația și localitățile care au avut de suferit, dar au fost omise. Deputatul mai arată că la realizarea acestor liste nu s-a cerut și părerea Consiliului Județean. La finalul interpelării, acesta solicită o anchetă asupra activității prefectului, pentru a i se stabili cu exactitate vinovăția și valoarea prejudiciului, dar și soluții pentru ca localitățile omise să poată beneficia de programe SAPARD.
„Am vorbit ieri cu domnul Vlase și nu va depune interpelarea. El consideră că este suficientă cea a senatorului Mardare”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Gabriel Vlase susține, însă, că stă cu interpelarea la purtător. „Am avut o discuție cu prefectul Gabriel Berca și acesta a spus că va face demersurile necesare să fie incluse toate localitățile afectate de inundații. Termenul este pînă săptămîna viitoare și am hotărît să aștept, să văd dacă se rezolvă problema”, ne-a declarat Gabriel Vlase.
Situația zonelor calamitate a făcut și obiectul unei intepelări a senatorului PSD Radu Cătălin Mardare. Aceasta îi este adresată lui Vasile Blaga, ministrul Administrației și Internelor. Senatorul de Bacău îi înaintează acestuia lista completă cu localitățile afectate de inundații, dar care nu au fost declarate zone calamitate. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.