Citibank România a deschis, ieri, sucursala pentru Regiunea Nord-Est
Citibank Romania a inaugurat ieri, 15 februarie, cea de-a șaptea sucursală teritorială a sa, în Bacău. La eveniment au participat primarul municipiului Bacău – Romeo Stavarache, directorul general adjunct al Citibank România – Dan Sandu, Cristian Grosu – directorul sucursalei băcăuane, Mirela Loghin, directorul pentru relații publice al acestei bănci, și ziariști. Bancă prin excelență corporatistă, printr-o divizie a sa, Citibank a programat separat întîlnirea cu oamenii de afaceri din Bacău și din Regiunea Nord-Est.
„Evenimentul de la Bacău – a spus Dan Sandu -, are loc în anul în care banca noastră împlinește zece ani de existență în România. Ne concentrăm atenția și experiența profesională asupra companiilor în plină dezvoltare. Noi oferim acestora un portofoliu surprinzător de soluții financiare, o acoperire globală, o tehnologie inovatoare și o calitate superioară a serviciilor”.
Decizia asupra deschiderii unei sucursale în zona Bacău este considerată de bancă una strategică și are în vedere – spun reprezentanții ei – atît acoperirea unitară cu servicii bancare, cît și creșterea economică pe care Regiunea Nord-Est o va avea în viitorul apropiat. Astfel, sucursala din Bacău funcționează ca un centru financiar regional, destinat să ofere servicii și produse companiilor din județele Bacău, Neamț, Iași, Suceava, Vaslui și Botoșani. „Poziția geografică a Bacăului și puterea sa economică au fost hotărîtoare în alegerea sa pentru sediul sucursalei – a spus Dan Sandu. Noi ne adresăm, de aici, în exclusivitate companiilor din șase județe, dar legăturile electronice fac astăzi distanțele față de clienții din toate zonele nesemnificative”. „Dacă ați ales Bacăul pentru a reprezenta Moldova – a opinat primarul Romeo Stavarache -, asta spune ceva. Anume, că Bacăul este o forță în această regiune. De aceea, sper ca afacerile dumneavoastră să fie dintre cele mai bune, poate chiar în parteneriat și cu noi, comunitatea noastră”. Soluțiile financiare oferite de bancă pentru segmentul companii includ produse și servicii legate de finanțare, gestiunea lichidităților, gestionarea riscurilor monetare și în valută.
Citibank România numără, în prezent, 19 sucursale, dintre care opt sînt destinate companiilor și 11 sînt dedicate persoanelor fizice (credite pentru nevoi personale). Banca mai are sucursale în București, Constanța, Ploiești, Timișoara, Cluj, Brașov și Sibiu. în ultimii ani, a extins și piața de consum, prin lansarea diviziei de credite pentru persoane fizice Citifinancial, cu 11 agenții în țară, cele mai apropaite de Bacău fiind la Brașov și Galați. Banca aparține Citigroup, care deține 200 de milioane de conturi de client în peste 100 de țări din lume. în anul 2005, Citigroup a fost desemnată compania cu cel mai bun serviciu de internet banking pentru companii și instituții, de la revista Global Finance. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.