Un sătean din comuna Măgirești l-a reclamat pe vecinul lui la Garda de Mediu pentru că îi poluează fîntîna. Nelu Iftimie a făcut mai multe adrese la instituțiile statului prin care sesizează că în apropierea fîntînii din care ia apă, vecinul său a amplasat un WC și că în acest mod apa este poluată. Prima reclamație a trimis-o la Garda de Mediu din Bacău, însă nu a avut sorți de izbîndă. „Astfel de probleme nu sînt de competența noastră și am redirecționat memoriul spre Direcția de Sănătate Publică. Numai că cetățeanul nu s-a mulțumit și a adresat memorii și la Prefectură, Primărie, la DSP și, din nou, la noi”, spune Titi Secară, comisarul șef al Gărzii de Mediu Bacău. Ca urmare, o echipă de la DSP s-a deplasat la Măgirești, însă realitatea nu corespundea cu sesizarea făcută de cetățean. Specialiștii au constatat că latrina era situată la o distanță mai mare de 20 de metri de fîntînă, în condițiile în care distanța minimă este de zece metri.
Comisarul șef al Gărzii de Mediu Bacău spune că acesta nu este singurul caz în care ajung sesizări care nu țin de domeniul de activitate al instituției. „Dintre reclamațiile care ajung la noi, mai mult de jumătate nu sînt întemeiate. Vecinii se reclamă unii pe alții, chiar dacă de multe ori nu au dreptate”, mai spune comisarul șef al Gărzii de Mediu din Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.