Compania Imprimeria Națională a încheiat un protocol de colaborare cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), prin care se instituie o colaborare permanentă între cele două instituții în combaterea evaziunii fiscale produse prin punerea în circulație în mod fraudulos a unor formulare tipizate personalizate (facturi fiscale). Prin acest protocol, Imprimeria Națională se obligă să informeze în fiecare săptămînă ANAF cu privire la agenții economici care achiziționează un număr nejustificat de mare de formulare tipizate personalizate, comparativ cu media pieței. „Am încheiat acest protocol în scopul de a combate fenomenul așa-numitelor firme-fantomă. Acestea achiziționează facturi autentice în număr mare, dar societățile în cauză sînt nefuncționale, fenomenul fiind, de fapt, o metodă perfecționată de evaziune fiscală – a declarat directorul general al Imprimeriei Naționale, Dan Docan.
Reprezentanții companiei se vor întîlni astăzi, 16 februarie, la Piatra Neamț cu oameni de afaceri din mai multe județe ale Moldovei și Ardealului, între care și județul Bacău, la Forumului Zonal „Imprimă legea!”, eveniment care se înscrie într-o campanie naționala de promovare a mijloacelor de identificare a marcajelor false și a noilor marcaje securizate pentru produsele din alcool și tutun. La dezbatere au fost invitați reprezentanți din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ai direcțiilor județene a finanțelor publice și Direcției Vamale, ai Gărzii Financiare, Poliției, camerelor de comerț, industrie și agricultură și oficiilor pentru protecția consumatorilor din județele Bacău, Neamț, Harghita, Iași, Suceava și Botoșani. întîlnirea va fi moderată de directorul general al Companiei Imprimeria Națională, Dan Docan.
„Prin inițierea acestei campanii – a precizat Docan – urmărim să identificăm, împreună cu autoritățile de la nivel teritorial, implicate în combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei, cele mai eficiente modalități de întărire a colaborării în acest proces. Apoi, să generăm o dezbatere publică pe acest subiect. Credem că promovarea noilor marcaje și supunerea temei combaterii evazionismului fiscal prin contrabandă și contrafacere spre dezbatere publică îi pot determina pe mulți dintre cei tentați să recurgă la aceste metode de păcălire a legii să se gîndească de două ori înainte de a o face”.
Dezbaterea va fi însoțită de o demonstrație practică de depistare a marcajelor false pentru produsele din alcool și tutun, efectuată cu laboratorul mobil. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.