Spitalul Județean de Urgență va avea trei consilieri pe probleme de SIDA

Administrator

Persoanele cu HIV/SIDA și familiile lor vor primi un sprijin și mai mare de la centrul (cabinet) de consiliere și prevenire a transmiterii acestei boli, aflat în incinta Spitalului Județean de Urgență (SJU). Dacă în prezent la acest centru sînt doi consilieri-asistenți medicali, de la 1 martie ei vor fi ajutați și de un asistent social. Cei doi asistenți medicali sînt ai fundației, Roumanian Angel Appeal, și sînt plătiți de aceasta de mai bine de doi ani. Convenția cu această fundație, pentru a finanța activitatea desfășurată la centru, expiră la 28 februarie. în consecință, cabinetul va fi preluat de la 1 martie de Spitalul Județean de Urgență, acesta urmînd să asigure salariul asistentului social. La rîndul ei, Direcția de Sănătate Publică va plăti salariile celor doi asistenți medicali. Cele trei cadre vor ajuta, în continuare, medicii specialiști în consilierea persoanelor cu HIV/SIDA pentru a le convinge să respecte măsurile de prevenire a transmiterii infecției și a le ajuta să-și accepte boala. Totodată, vor purta discuții și cu acei față de care există suspiciunea că ar fi seropozitivi, pentru a-i determina să-și facă testarea HIV. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.