Școlile comerciale
Dezvoltarea economică continuă a municipiului și județului Bacău a impus dezvoltarea învațămîntului comercial. După războiul din 1916-1918, Camera de Comert, pe 1 septembrie, a înființat și susținut din fondurile sale Școala Comercială Elementară. La început a funcționat într-o cameră, absolut neîncăpătoare față de numărul mare de elevi care se înscriseseră, a unui local particular sub conducerea prof. Leonida Dumitrescu. Din al II-lea an a funcționat la Liceul Ferdinand I, pînă la 1septembrie 1924, cînd s-a mutat în propriul local construit de Camera de Comerț. La 1 septembrie1925, școala trece în bugetul Ministerului de Instrucție, dar numai în ceea ce privește plata corpului didactic, celelalte cheltuieli fiind susținute de Camera de Comerț și de Primărie. Din acest an, Camera de Comerț înființează și Școala Superioară de Comerț pentru a putea da posibilitatea unor absolvenți ai gimnaziului să-și continue pregătirea și să se îndrepte spre activitățile comerciale. Prima serie a absolvit în iunie 1929. O parte dintre absolvenți au început să lucreze în comerț și finanțe, unii s-au înscris la Academia de Înalte Studii Comerciale și alții au îmbrățișat cariera militară. În anii 1930, efectivul Școlii Comerciale Elementare era de 140-160 elevi, avînd ca director pe prof. Gh. C. Manolescu și al Școlii Superioare de Comerț de 130-150 elevi, avînd ca director pe prof. Toma Mihăilescu. (Ioan CATANĂ)
continue pregătirea și să se îndrepte spre activitățile comerciale. Prima serie a absolvit în iunie 1929. O parte dintre absol
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.