Apropierea debutului returului de campionat a determinat mai toate echipele băcăuane, indiferent de eșalonul în care evoluează, să joace meciuri de verificare pe bandă rulantă. Finalul de săptămînii în curs nu face excepție din acest punct de vedere, formațiile băcăuane fiind angrenate în nu mai puțin de patru partide amicale.
FCM Bacău – FC Botoșani
Cel mai important meci se va desfășura pe Stadionul Municipal cu începere de la ora 12,00 și va aduce față în față pe FCM Bacău și FC Botoșani. Acesta este cea de-a șaptea partidă de verificare din această iarnă pentru elevii lui Cristi Popovici, care încet-încet a început să-și facă o ideea despre cum va arăta primul „11” pe care îl va folosi în returul campionatului. Principalul „taurilor” a evitat să facă nominalizări, dar e clar că jucători precum Codreanu, David, Ganea, Trofin sau Gheorghiu nu au cum să lipsească din formula de start a Bacăului. Altfel, FCM-ul nu va putea conta nici în meciul de astăzi pe Marian Tănasă și Marius Doboș, care continuă să fie accidentați. Primul se află în perioada de recuperare, în schimb Doboș tinde să devină un caz special, după ce o tendinită ce părea banală îi dă serios de furcă mijlocașului băcăuan.
Petrolul Moinești – Laminorul Roman
După o înfrîngere pe teren propriu (0-1) în fața FCM-ului, romașcanii întîlnesc astăzi, cu începere de la ora 11,00, o nouă formație din județul Bacău. Ca și omologul său băcăuan, antrenorul Dan Moței este în faza structurării unei echipe de bază pentru returul de campionat. Acesta a preferat în ultimele meciuri formula Anton – Dragomirescu, Chiriac, Gurguiatu, Vrânceanu –
Tismănaru,Toma, Cojocaru, Marin – Jipa, Ursu, pentru ca în repriza a doua să intre Ungurașu, Muntianu, Neculai, Moldoveanu, Ciobanu, Bucurel, Gafița, Berea, Dobîrceanu și Dura. Principalul moineștenilor a recunoscut însă, că evoluția foarte bună a elevilor săi de la începutul mitanului doi al meciului cu FCM II l-a determinat să se mai gîndească, de aceea nu este exclus ca să apară unele bnoutăți în formația de început.
Cetatea Suceava – Aerostar Bacău
„Aviatorii” băcăuani vor pune punct, astăzi, cantonamentului montan de o săptămînă de la Mestecăniș, perioadă în care nu au jucat nici un meci amical. în aceste condiții, întîlnirea cu Cetatea Suceava este important pentru elevii lui Costel Cîmpeanu, în condițiile în care aceștia au dus dorul mingii. Pe de altă parte, după două rezultate curioase (1-3 acasă și 3-0 în deplasare) înregistrate în ultimele două meciuri amicale de dinainte de plecarea în cantonament, principalul Aerostarului vrea să vadă cum se mișcă jucătorii săi după ce aceștia au efectuat o pregătire fizică cît se poate de riguroasă.
FCM II Bacău – Pambac Bacău
Stadionul „Letea” va găzdui, cu începere de la ora 10,30, un meci între două colege de serie în divizia C. „Tăurașii” lui Gheorghe Penoff au jucat primul amical al iernii de abia miercuri și au pierdut la scor în fața moineștenilor, dar, cu toate astea, antrenorul băcăuanilor s-a declarat mulțumit de jocul elevilor săi. De partea cealaltă, Pambac vine după trei victorii consecutive obținute în cantonamentul de la Vatra Dornei, dar și după o înfrîngere suferită, miercuri, în fața celor de la Willy Bacău. Foarte probabil, gazdele vor apela și de data aceasta le cei cinci oameni care au făcut pregătirea de iarnă cu echipa mare, în speță Banu, Botezatu, Berza, Maradrae și Vrânceanu. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.