Nu toate veniturile sînt luate în considerare la recalculare

Administrator

Nu toate veniturile primite la locul de muncă sînt luate în considerare în procesul «recalculării de după recalculare», cum este denumită revizuirea dosarelor de pensie în baza unor adeverințe de la angajator, documente ce vin în completarea cărții de muncă și care pot fi depuse la Casa Județeană de Pensii (CJP) în termen de maximum trei ani de la recalculare. „în situațiile în care beneficiarii posedă acte privind salarii și sporuri cu caracter permanent primite, dar neînregistrate în carnetul de muncă, aceștia le pot aduce la sediul nostru, pentru ca dosarele și pensiile să le fie reevaluate, în vederea măririi venitului”, a explicat directorul Liviu Crețu. Nu toate adeverințele sînt valabile în acest scop, pentru simplul motiv că n-au fost avute în vedere la pensionare nici potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. Devin astfel inutile cele privind formele de retribuire în acord ori cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife ori cote procentuale. Nu vă folosesc nici actele referitoare la premii, recompensele cu caracter limitat, diurnele, drepturile de autor, drepturile primite la desfacerea contractului de muncă, al 13-lea salariu și alte sporuri fără caracter permanent. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.