Patrioții de la FCM Bacău

Administrator

Săptămîna aceasta a stat sub spectrul Zilei îndrăgostiților. Declarații de dragoste, cadouri, flori, ba chiar căsătorii pentru o zi. Totul pentru persoana iubită, căreia americanii i-au dedicat ziua de 14 februarie. Ce mai contează că iubitele sau iubiții români erau sărbătoriți de Dragobete. Tot ce e de import, e mai bun, așa că trăiască Valentin. Interesant este că, în ceea ce-i privește pe jucătorii de la FCM Bacău, unii nu se dau cîtuși de puțin în vînt după patronul spiritual al îndrăgostiților venit de peste Ocean. „Ce cadou să-i fac soției? Și de ce să îi fac azi? âi voi face pe 24 februarie, de Dragobete. Atunci e Ziua îndrăgostiților”, ne-a mărtursit Sorin Trofin, susținut de portarul Daniel Bogdan. De altfel, Jean, cum îi spun prietenii, nici nu vrea să audă de Vantine’s Day, în condițiile în care există Dragobete. Lămuriți oarecum în privința cadourilor, dăm să-i urăm la mulți ani lui Valentin Geamăn pentru ziua onomastică. „Mulțumesc, dar azi nu e ziua mea”, răspunde acesta. âi spunem de Sfîntul Valentin, moment în care fundașul „taurilor” ne trimite la calendar. „Nu cred. în calendar nu apare nici un sfînt Valentin”, a încheiat acesta. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.