Conspirația greșiților

Numai Iubirea

Ovidiu TUDORAN

” Cînd femeile ne iubesc, ne iartă orice,
pînă și crimele, cînd nu ne iubesc, nu ne
iartă nimic, nici măcar virtuțile.”
Balzac

Deși aud mereu „viața e o luptă”, „fii tu însuți”, „croiește-ți singur drumul”, „depinde numai de tine”, „gîndește pozitiv”, „fii puternic” , reușesc cu mare greutate să-mi armonizez propriul echilibru între neliniștile interioare și frustrările exterioare. Urăsc sincer tipul acesta americănesc de propovăduire aproape mistică, prin cursuri de îndoctrinare universală denumite pompos autocunoaștere și dezvoltare personală. Și asta nu pentru că nu ar conține multe adevăruri aplicabile de-a valma atît psihicului deprimat, cît și ficatului obosit, stomacului bulimic sau colesterolului deșănțat, ci pentru că pornesc de la o premisă mincinoasă. Nu e moral a ține lecții despre autodepășire și reușită personală altora, atunci cînd în propria ta țară mai totul are la bază relații de rudenie sau clientelare (conform unor statistici recente, 90 % dintre afacerile americanilor sînt afaceri de familie).
Profit de acest prilej pentru a cere scuze doamnelor și domnilor prea deprimați sau prea ocupați, cărora le-am sugerat să-și lipească pe oglinda din baie un bilețel cu textul „Ce-am făcut pentru mine astăzi?”. Nu ține! Chiar dacă este pus în practică, poate doar să-ți ofere mici satisfacții egoiste de moment, ce vor duce în final tot la alienare în propriul turn de fildeș.
„Înseninează-ți fiecare zi!” poate fi o chestie cumplită dacă o iei ca atare. Iubesc căldura, m-aș muta și mîine pe o insulă veșnic însorită, dar sînt sigur că mi-ar da tîrcoale idei sinucigașe, la gîndul că nu voi mai auzi ropotul ploii sau că zăpada nu-mi va mai crănțăni niciodată sub tălpi.
„Cînd eram tînăr credeam că bogăția și gloria îți aduc fericirea. Acum, ajuns la maturitate, sînt sigur de asta”, spunea, mai în glumă, mai în serios, Bill Gates. Ar trebui să-l credem, dat fiind
dimensiunile averii personale, ce a reușit să pună în dificultate și Fiscul american. Totuși, de unde izvorăsc atîtea drame, isterii, secționări de vene, internări în clinici psihiatrice sau dezalcoolizante printre cei ale căror conturi nu ar trebui să le provoace decît veșnice orgasme?
Să fie plictiseala? Poate! Eu cred mai degrabă că la mijloc este iubirea. Sau, mai exact, lipsa ei.
Dragostea este un accident. Nimeni nu poate nega asta. Restul e doar dorință, surogat sau posesiune. Seamănă cu un străin pe care-l aștepți dar nu știi cum și mai ales cînd va veni. Ai vrea să-l poți recunoaște și să-i spui: Hello, stranger! Dar, pentru cei mai mulți, nu este decît un joc în vînt… Cei mai tenace îl caută cu înfrigurare și atunci cînd deznădejdea îi încolțește, împrumută vieți. Tot așa l-am închiriat și pe Sfîntul Valentin. Nevoia disperată de a te ști iubit atunci cînd iubești a căpătat o dimensiune planetară, indiferent de meridiane, culturi, religii. Mulți văd în Valentine’s Day un simplu capriciu cu iz vădit commercial și-l blamează cu superioritate. Alții
îl condamnă cu vehemență și violență. Nu-i luați în seamă, sînt doar invidioșii care n-au găsit cui să-i declare: Be my Valentine !
Disprețul devine o stare de a fi atunci cînd nu mai poți cere nimic înțelegerii și iubirii.
Este epoca indiferenței, a confruntării dureroase dintre două ființe – una ce dăruiește atît de multe și cealaltă care împlinește atît de puține. Oare ce se va prăbuși mîine? Fiecare a avut visele sale,
zeii săi, așteptările sale. Apoi, într-o zi, totul se ascunde după nori obscuri și propria ființă seamănă izbitor cu un deșert pe care nimic nu-l mai străbate. Viața devine un amănunt obositor și automatirizant. Ne complacem într-o zonă de călduță comoditate, mult pre relativă pentru a se numi trăire. În ziua de azi, totul se cumpără sau se violează, însă cel mai adesea sufletele. Netrebnicia unei lumi falimentare. Oare tot ce iubim trebuie să dispară? Sîntem adesea triști pentru ceea ce sîntem, dar rareori încercăm să schimbăm ceva și motivăm pueril: De ce atîta teatru? Numai pentru a ajunge la circ? Pe unii foamea îi determină să mediteze, pe alții să se aprovizioneze. Din păcate, majoritatea este tributară celei de a doua categorii.
Nu mai adie nimic. Pînă și morile de vînt s-au oprit. Dar visele? Să te topești în iubire pînă la dezmembrare, să te doară infernal, peste limita suportabilității fizice și apoi să te vindeci de iubire prin iubire. Atenție, regretele nu sînt niciodată eterne, ci doar tardive!
Celor ce nu mai cred în iubire am să le povestesc despre Devon Smith – campionul autostopului. El a parcurs cu această metodă 291.000 de mile, în 24 de ani. A 6.013-a mașină care a oprit a fost un Rolls Royce.epășire și reușită personală altora, atunci cînd în propria ta țară ma

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!