Banal și totuși magic!
• Și mătura își are povestea ei!…
Banala mătură este veche de peste 6.000 de ani! Au folosit-o sumerienii, babilonienii, egiptenii, grecii și romanii și, desigur, dacii noștri. în „Dicționarul Enciclopedic Român” se menționează: „Mătura (Kochioscoparia) – plantă erbacee din familia chenopodiaceelor cu tulpina foarte ramificată, stufoasă, înaltă de peste un metru, originară din sudul Europei. Se cultivă și la noi; din plantele uscate se fac mături”. Contrar tuturor așteptărilor, ea a fost considerată încă din antichitate dotată cu puteri magice și multiple semnificații simbolice. Grecii aveau credința că „la sărbătoarea sufletelor, umbrele celor morți vin în casele oamenilor unde mai întîi sînt ospătate, dar după aceea sînt alungate prin măturarea spațiilor respective”. La chinezi era interzisă prezența unei mături în camera în care zăcea un mort. Aveau credința că „Zeița Vremii Bune” ia mătura și alungă norii negri de pe cer. Practicanții jocurilor de noroc nu suportau prezența măturii pentru că le „mătura” norocul.
Multe basme europene au printre subiecte și mătura. Pe ea zburau călare vrăjitoarele, fiind echivalentul covorului zburător din poveștile arabe. Și în credințele populare românești mătura este prezentă. Nu se mătură decît în anumite zile. Folosirea ei altfel aducea necazuri. De aceea mătura a fost pedepsită să stea după ușă. în simbolistica creștină mătura era atribuită atît Sfintei Petronela, cît și Sfintei Marta, patroane ale personalului casnic.
Dar și mătura are dușmani. în 1902 se inventează aspiratorul, care îi face o uriașă concurență bătrînei mături. Cu toate necazurile, ea nu a dispărut. Ba, dimpotrivă, s-a modernizat, apărînd mătura din plastic. Singurul necaz este că acestea nu mai pot fi folosite de vrăjitoare… (Eugen ȘENDREA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.