Ștefan RADU
Sîmbătă, către prînz, în Sala Mare a Prefecturii s-a consumat un eveniment care, la prima vedere, poate fi considerat de-a dreptul plicticos: o delegație de vreo 20 de italieni din zona Piemont (unii însoțiți de copii) a venit în județul nostru pentru a vedea, la fața locului, cum s-a materializat colaborarea cu autoritățile de aici pentru a îndepărta o parte din urmările inundațiilor de pe Valea Trotușului. Mulțumiri reciproce, discursuri de protocol, cuvinte frumoase, așa cum se cade în atari condiții… La un moment dat, în sală a intrat și ambasadorul Republicii Italiene. Pe același ton amical, domnia sa a întărit mesajele conaționalilor săi. în concluzie, ne-am putea mărgini să catalogăm evenimentul drept „simplă întîlnire protocolară”…
Dincolo de schimbul de mesaje și cadouri simbolice, întîlnirea poate fi analizată și dintr-o altă perspectivă, cea a solidarității umane. Primarii din comunele piemonteze, prezenți în grup, au subliniat că drama prin care au trecut locuitorii din județul nostru a fost ușor de înțeles de către italieni deoarece și ei au trăit asemenea momente grele în ultimul deceniu. Inundațiile și alunecările de teren care au afectat zona Torino, la începutul anilor 2000, au lăsat răni adînci în memoria localnicilor. Acum, ei s-au simțit datori să sară în ajutorul unor semeni aflați în situație similară, chiar dacă îi despart mii de kilometri. Oameni de diverse profesii – de la funcționari, mici întreprinzători și pînă la generali ai Ministerului de Interne – au considerat că au obligația de a oferi o mînă de ajutor. Privită din această perspectivă, componența delegației italiene prezentă în Sala Prefecturii capătă o altă conotație. Copiii – unii de 7-8 ani – care și-au însoțit părinții pînă la Asău vor avea un exemplu viu pentru ceea ce înseamnă solidaritate.
Oaspeții veniți din Piemont ne-au adus un mesaj extrem de important: comunitățile trebuie să învețe să se ajute singure, să aștepte din ce în ce mai puțin intervenția autorităților centrale. Cu mic, cu mare, din puținul ficăruia, dar cu sentimente adînci se poate trece peste orice necaz. Experiența celor care ne întind, acum, o mînă de ajutor trebuie asimilată în întreaga sa dimensiune: ești ajutat în măsura în care ai disponibilitatea să ajuți, la rîndul tău, pe semenul aflat în dificultate. Nu vreu să fiu răutăcios, însă am avut senzația, pe mai tot parcursul întîlnirii, că singurele personaje care păreau prea oficiale și protocolare erau reprezentanții autorităților noastre. Cred că nu au reușit să treacă de bariera unui ritual scorțos, fără legătură cu gestul oaspeților din Italia. în vreme ce primarii sosiți din Piemont sau generalul de pompieri, Cavaler al Marii Cruci, sau oricare dintre străinii din sală erau relaxați și doreau să ajungă cît mai repede pe Valea Trotușului, să discute cu sinistrații, să simtă realitatea așa cum este, „ai noștri” vorbeau de integrare europeană, de relațiile istorice cu poporul italian sau își aminteau de experiențele lor trăite în vizitele torineze. Nu acesta era – cred – miezul evenimentului! Pînă și ambasadorul a ținut să sublinieze, de cîteva ori, că merge la Asău ca simplu cetățean și prieten al românilor care au nevoie de sprijin. Acesta este mesajul cel mai de preț pe care l-am primit de la grupul de oameni inimoși din Piemont. Cînd, cum și unde vom returna acest dar pe care l-am primit sîmbătă?i și pînă la gen
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.