Doar patru zile pentru depunerea actelor privind concediile medicale

Administrator

Agenții economici mai au la dispoziție patru zile pentru a depune la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate actele necesare privind evidența, verificarea, calculul și plata concediilor de boală, maternitate, îngrijirea copilului bolnav sau de risc maternal. Este vorba despre centralizatorul cu persoanele care au beneficiat de concedii medicale în ianuarie și exemplarul numărul doi din certificatul eliberat de către medici pe aceeași perioadă. Totodată, angajatorii trebuie să depună de la fiecare salariat în cauză adeverința de la Casa Județeană de Pensii cu stagiul de cotizare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe ultimele 12 luni anterioare îmbolnăvirii. Aceste acte se prezintă împreună cu declarația referitoare la evidența obligațiilor de plată ale angajatorilor la fondul asigurărilor sociale de sănătate pentru concedii și indemnizații medicale. Din declarație trebuie să rezulte că angajatorul a plătit contribuția de 0,75 la sută din fondul de salarii pentru concedii și indemnizații medicale. în ambele cazuri, termenul scadent de plată și de înaintare la CJAS a documentației este data de 25 a fiecărei luni. Sînt exceptate de la această regulă persoanele care desfășoară activități independente și asociațiile familiale, care fac aceste plăți trimestrial. Ele au obligația să prezinte documentele amintite pînă la data de 15 ale ultimei luni din trimestru.

Unitățile medicale vor raporta toate concediile acordate pacienților

Atribuții în acest domeniu au, însă, și unitățile medicale, în primul rînd, cele aflate în relații contractuale cu CJAS. „Spitalele, ambulatoriile de specialitate (policlinicile-n.n.), Ambulanța, cabinetele stomatologice și cele de medicină de familie trebuie să vină la noi, odată cu raportarea lunară a serviciilor, și cu datele referitoare la concediile pe care le-au prescris medicii din fiecare unitate. Aceste informații vor fi pe format electronic și pe suport de hîrtie”, a spus Dan Stoica, șef serviciu Relații contractuale, purtătorul de cuvînt al CJAS. Raportarea de către doctori a concediilor medicale acordate va permite Casei de Sănătate să le verifice pe toate. Instituția sanitară va urmări justețea eliberării certificatelor și dacă durata pentru care acestea au fost date este corectă. în acest context trebuie știut că un medic de familie are dreptul să prescrie concediu pe o perioadă de cel mult 14 zile calendaristice pentru aceeași afecțiune, iar durata cumulată nu va depăși 45 de zile calendaristice într-un an. După epuizarea acestui interval de timp, doar medicul curant din ambulatoriul de specialitate (policlinică) ori din spital are competența de a prelungi concediul. Aceștia pot acorda concediu pe o perioadă de pînă la 183 de zile, dar din a 90-a zi trebuie să se obțină avizul medicului expert al asigurărilor sociale de stat. La externarea din spital, pacientul va primi între 1 și 7 zile de concediu, ori chiar 21 de zile, dar aceasta numai cu aprobarea medicului șef de secție. După expirarea acestei perioade, pe baza scrisorii medicale de la specialistul din spital, medicul de familie mai are dreptul să prescrie încă șapte zile calendaristice, pentru aceeași afecțiune. în cazul urgențelor medico-chirurgicale, medicul căruia i s-a adresat bolnavul va recomanda un concediu de cinci zile. Dacă se impune prelungirea concediului, atunci acest lucru se va face numai de către medicul curant și pentru situație obișnuită, nu urgentă.

Bani sînt destui

Dreptul la concedii medicale și indemnizațiile pentru celelalte situații este condiționat de plata contribuției de 0,75 la sută la asigurările de sănătate. „Modelele de declarații, inclusiv cel cu achitarea contribuției de 0,75 la sută, care trebuie aduse la noi pe dischetă și pe hîrtie, se găsesc pe site-urile noastre, adică www.casbc.ro ori www.cnas.ro, secțiunea «download». Noi am pregătit deja 1,5 miliarde lei pentru concediile din luna ianuarie. Dacă va fi nevoie de o sumă mai mare, nu vor fi probleme, vom asigura fondul necesar”, ne-a declarat Dan Stoica, șef serviciu Relații contractuale, purtătorul de cuvînt al CJAS. Obligația de a plăti concediile medicale și indemnizațiile celelalte revine, în primul rînd, angajatorului. Acesta va reține banii respectivi din contribuția datorată de el pentru concedii și indemnizații. în cazul în care aceasta este mai mică decît suma cuvenită salariaților pentru concedii medicale, diferența se va recupera din contribuția pentru lunile următoare ori din fondul asigurărilor sociale de sănătate. Dacă un angajator refuză nejustificat plata indemnizațiilor ori a calculat eronat suma, el poate fi sancționat cu amendă de pînă la 25 milioane lei. La rîndul lui, medicul care a eliberat un certificat de concediu fără respectarea prevederilor legale riscă, de asemenea, o amendă de 25 milioane lei. Dacă, însă, în ambele cazuri faptele întrunesc elemente de infracțiune, atunci ele se pot solda chiar cu închisoarea. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.