Demersuri pentru înlocuirea centralei termice de la Universitate

Administrator

Aproximativ zece milioane de euro. Cam la atît se ridică sumele solicitate de Universitatea Bacău de la Ministerul Educației și Cercetării (MEdC) pentru finalizarea unor investiții necesare pentru continuarea funcționării instituției. Profesorul universitar Gheorghe Pintilie, prorectorul Universității Bacău, spune că unul dintre obiectivele trecute pe lista de investiții a fost înlocuirea centralei termice de la subsolul Căminului 1, care se află într-un stadiu avansat de degradare. „Un alt demers al nostru a vizat continuarea lucrărilor de extindere a Universității. Șantierul pentru construcția unui nou corp de clădire în imediata vecinătate a Facultății de Inginerie a fost început în urmă cu cîțiva ani însă, din lipsă de fonduri, lucrările au rămas la stadiul de fundație. Nu în ultimul rînd, am solicitat fonduri și pentru renovarea corpului B al Universității. Clădirea este una de patrimoniu, are o vechime de aproape o sută de ani și se află într-un stadiu avansat de degradare”, a mai explicat Gheorghe Pintilie. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.