Clasa „englezilor” de la „Ferdinand I”

Administrator

Puține licee din județ se pot lăuda că au cîteva zeci de elevi care au trecut testul Cambridge. La Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău există, însă, o clasă unde numărul deținătorilor testului Cambridge este mai mare de 20. Este vorba de clasa a XII-a B, unde dintre cei 29 de elevi, 21 au luat testul Cambridge la nivelul Advanced. Mai mult, unul dintre cei 21 de elevi a reușit chiar să depășească acest nivel „avansat” de studii și a obținut diploma „Proficiency”. Adriana Ionescu Ambrosie, profesorul de limbă engleză care i-a pregătit pe acești elevi, spune că performanța este mai mult decît excepțională. „S-au autodepășit și mi-au întrecut și mie orice așteptare. Au avut răbdare să studieze tot ceea ce le-am recomandat, dar au lucrat mult și peste cerințele de la clasă”, explică Adriana Ionescu Ambrosie. Pentru orice tînăr care a studiat limba engleză, trecerea acestui test reprezintă o atestare a faptului că sînt anglofoni și că pot vorbi, citi și scrie în această limbă ca un englez nativ. Pînă în urmă cu cîțiva ani, testul Cambridge reprezenta o adevărată provocare pentru tineri. între timp, însă, el a devenit ceva mai popular, mai ales printre elevii din ultimele clase de liceu. Rigorile probelor au rămas, însă, aceleași, așa că promovarea acestui examen reprezintă un adevărat succes pentru orice elev sau student. „Este un atestat al cunoștințelor de limba engleză valabil toată viața. Mulți dintre adolescenți au început să învețe să se pregătească pentru rigorile pe care le vor întîlni, pe mai tîrziu, în viață, în momentul în care vor încerca să își găsească un loc de muncă bine plătit”, ne-a declarat profesoara Ambrosie.

Teste Cambridge și la Onești

Timp de trei zile, 45 de elevi de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Onești au susținut, la rîndul lor, testele Cambridge. 29 dintre ei au dat examen pentru nivelul avansat, iar 16, pentru nivelul intermediar. După ce au dat teze în scris timp de cinci ore, cît este durata unui examen Cambridge, la proba orală candidații au susținut, cîte doi, conversație în limba engleză timp de 15 minute.
La solicitarea catedrei de engleză a Colegiului Național „Grigore
Moisil” și a profesorilor coordonatori Mariana Bereczi și Mioara Jipa,
și-a adus sprijinul la acest examen și voluntarul din SUA al Corpului
Păcii, Cassandra Jones, care desfășoară o bogată activitate în
liceul oneștean. (Elena SOLOMON, Ion MORARU)One

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.