Bătăi ca în Bronx într-o școală din Șerbănești

Administrator

Bătăille din școlile băcăuane au devenit un lucru obișnuit în rîndul elevilor. într-o școală din Bacău se poate spune că atmosfera zilncă este una „de poveste”. Aici, zilnic, de parcă ar avea program, elevii se iau la bătaie sau dacă nu au chef să-și care pumni pînă se cocoșează, fumează în școală fără frica profesorilor. Unii dintre foștii elevi ai școlii revin și ei aproape zilnic, dar nu pentru a-și vedea foștii profesori, ci pentru a se lua de fete sau pentru a lua banii copiilor mai mici. Elevii muștruluiți de profesori nu dau doi bani pe vorbele de ocară, ba chiar le întorc, înflorindu-le cu înjurături. De aici și frica profesorilor de a mai pleca seara acasă. Probabil acest tablou este greu de închipuit, dar sînt fapte reale și se întîmplă zilnic în Școala de Arte și Meserii din cartierul băcăuan Șerbănești.
Noi am ajuns la această școală pentru că la poliție cineva a depus o plîngere împotriva unui fost elev al școlii. în plîngere se spunea că acesta ar fi intrat în școală și a bătut un alt coleg. Ajunși acolo am aflat că situația era cu mult mai gravă și mai complexă, și că cei doi sînt printre bătăușii de top ai școlii.

Acum două zile Constantin Oprea l-a bătut pînă nu a mai putut pe Cristinel Cain, unul dintre prietenii săi buni. Cei doi sînt foști elevi ai școlii. Deși au terminat școala de mai bine de un an, cei doi se întorc cu drag în fiecare zi pentru că sînt atrași de fetele din școală. Acesta a și fost cauza din care cei doi s-au măcelărit. Ambilor le-a căzut dragă aceeași fată și, pentru că nu au găsit o soluție amiabilă, au ales să rezolve problema printr-un duel, asemeni cavalerilor de pe vremuri. S-au luat la trîntă în școală, fără a se jena de profesorii care treceau pe lîngă ei.
„S-au bătut la sînge. A fost exact cum scrie la carte”, ne-a explicat Antoaneta Luttinger, directorul adjunct al școlii, care a văzut pe viu bătaia.

Violența a intrat în cotidian

Același director ne-a mai povestit că aceste altercații sînt frecvente în școala pe care o conduce și că a obosit să mai încerce să calmeze spiritele. Ea spune că are clase de rromi foarte cuminți, dar că românii sînt mai obraznici. „Am niște elemente în școală ceva de speriat. Am la clasa a VII-a un elev care a sticat tot colectivul. El repetă pentru a doua oară anul și i-a făcut pe cei mai buni elevi din clasă să-l urmeze. Am un băiat, a fost premiant și este copilul unei învățătoare de la noi. De la premiant, a ajuns acum să fie corigent la șase materii. în clasa aia s-au strîns toți repetenții din școală. E și puțin vina dirigintelui, care este tînăr și este profesor de religie. El nu prea poate struni elevii. în schimb, am o clasă de rromi care sînt mai respectuoși și mai cuminți decît toți elevii școlii”, ne-a mai spus Antoaneta Luttinger.
Ea susține că în fiecare zi, în special după ora 16.00, foștii elevi ai școlii revin și se iau de fete. Unii dintre ei stau de veghe și așteaptă ca polițistul să plece, apoi dau zvon printre prieteni. Unii bat copii mai mici pentru a le lua banii. Nu mai departe de ieri, directorul a fost nevoit să cheme poliția, pentru că o persoană a vrut să plece din școală cu o fată din clasa a VIII-a. „Nu am cum să le spun nimic pentru că plec noaptea de aici și mi-e frică că îmi dau în cap. Ei vin în general aici în căutarea fetelor mai mari. Nu zic, și fetele se duc după ei, dar de la ele încep toate bătăile. Ieri a venit în școală un tip tăiat pe față și a luat după el o fată din clasa a VIII-a. A intrat aici fără menajamente, pentru că nu mai era nici un polițist prin zonă. Cînd am văzut că trage fata după el, m-am dus și i-am spus să o lase. între timp, cineva a chemat poliția primăriei, dar pînă au ajuns, tipul a fugit. Ne trebuie un post fix de pază aici, pentru că după ora patru vin zilnic tot felul de persoane dubioase”, recunoaște directorul.
Și de parcă aceste lucruri nu ar fi suficiente, directorul ne-a mai spus că se luptă zilnic cu alcoolul în școală și cu elevii care fumează pe sală fără menajamente. Antoaneta Luttinger, ne-a explicat că nu mai reușește într-o pauză să alerge la fiecare etaj pentru ai prinde pe fumători și bețivi. Ea ne-a mai declarat că, de cîte ori a prins poliția pe cineva, i-a dat cîte un avertisment și i-a lăsat să plece pe rău făcători. Directorul adjunct crede că și moliciunea polițiștilor îi împinge pe delicvenți să facă mai multe, fiindcă știu că nu vor fi amendați. (Alexandru COVACI)

caseta

Conducerea ISJ este depășită de situație

întrebat despre valul de violențe de la Școala de Arte și Meserii din Șerbănești, Radu Ababei ne-a declarat, ieri, că nu știe despre așa ceva. „Cu siguranță nu s-a întîmplat în unitatea de învățămînt, pentru că dacă ar fi fost așa, ar fi trebuit să știu. Acum, dacă s-au îmbrîncit doi elevi pe hol, asta nu este bătaie. Dacă lucrurile sînt mai grave, ar fi trebuit să știu și chiar sînt revoltat că nu am aflat de această problemă”, susține Radu Ababei. Șeful învățămîntului băcăuan a precizat chiar că la ultima ședință le-a trasat directorilor măsurile pe care să le ia cînd apare un incindent, iar una dintre acestea este de a informa șefii învățămîntului. Numai că informațiile ajung la ISJ de multe ori prin presă, și în nici un caz cu rapiditatea cu care au loc bătăile în școli.
Totuși, în ciuda evidențelor, conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău susține că valul de violențe din școlile băcăuane nu se manifestă în incinta unităților de învățămînt, ci în afara perimetrelor acestora. „Comparativ cu ce se întîmplă în alte județe, în Bacău este totuși liniște. Cauza principală a acestor violențe pleacă de la faptul că părinții sînt ocupați și nu au timp să se ocupe de copii. Alții sînt plecați în străinătate, iar elevii rămîn în grija unor bunici sau a altor rude, care de multe ori îi scapă de sub control”, susține Radu Ababei, inspectorul școlar general. Acesta spune că responsabilitatea de a pune capăt bătăilor din școli revine directorilor de școli, care trebuie să își asume responsabilitatea și să ia măsuri. O soluție la îndemînă, recomandă Radu Ababei, este ca directorii să apeleze la jandarmi sau poliție pentru a interveni prompt atunci cînd în școală apar persoane necunoscute care perturbă activitatea din școală. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.