Duminica, ziua de lăsata secului de carne

Administrator

Credincioșii ortodocși se pregătesc pentru intrarea în Postul Paștelui, care va începe pe 6 martie. Pînă atunci, conform tradiției bisericești, mai este o săptămînă în care nu se va consuma carne, ci doar lapte, brînză și ouă. Cu alte cuvinte, mîine, 26 februarie, va fi lăsata secului de carne, care este un îndemn la reculegere, la reînnoirea vieții prin lăsarea păcatelor și prin întoarcerea spre Dumnezeu. Iar postul este timp de rugăciune, de căință și mărturisire a păcatelor, de înfrînare, de răbdare și mai ales de iertare. Înfrînarea de la mîncarea „de frupt” este numai un aspect al postirii ortodoxe, cel văzut. Sfinții Părinții au atras atenția că, înțeles doar ca efort alimentar, postul nu are nici o trecere religioasă: „De mîncare postind, suflete al meu, dar de pofte necurățindu-te, în deșert te lauzi cu nemîncarea. Ca un mincinos vei fi urît de Dumnezeu și te vei asemăna cu demonii cei răi”. Săptămîna care va începe va fi primul pas spre o nouă luptă, o nouă provocare, pe care spiritul o face trupului. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.