Băcăuanii care sînt racordați la sistemul centralizat de încălzire sînt convinși că apa care curge prin țevile sparte din oraș este plătită tot de ei. Vineri după-amiaza ne-a contactat la redacție Valeria Ungureanu, de pe strada Panselelor, din zona Tic-Tac. Ea reclama că de dimineață apa curge de la o conductă de apă caldă cu un debit foarte mare. „Și sînt convinsă că toată apa ce curge, pînă la urmă tot noi o plătim, chiar dacă avem apometre în apartamente”, ne-a declarat Valeria Ungureanu.
De partea cealaltă, reprezentanții de la Termocet Bacău spun că, în în intervalul în care oamenii reclamau scurgeri de apă se făceau, de fapt, probe tehnice. „Cît a fost ger, apa caldă în conductele de pe estacade a înghețat. Abia joi și vineri am reușit să realimetăm consumatorii”, a precizat dispecerul de la Termocet. Joi s-a reluat alimetarea cu apă caldă pentru consumatorii de la blocurile turn 30 și 33 de pe strada Alecu Russo, iar de ieri primesc apă caldă și băcăuanii din blocurile turn de pe strada Mărășești 80, 90 și 94. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.