Factura la întreținere îi arde la buzunare pe oneșteni

Administrator

Oneștenii vor trebui să facă, și ei, eforturi substanțiale ca să îți poată achita facturile la întreținere pentru luna ianuarie. Gerurile cumplite de luna trecută și-au pus amprenta și asupra gigacaloriilor consumate pentru încălzirea apartamentelor. Potrivit directorului general de la Termon Onești, un metru pătrat la încălzire în orașul de pe Trotuș a variat între 5,26 și 7,65 RON metrul pătrat. „Valoarea facturii depinde în principal de numărul de apartamente debranșate de la sistemul centralizat de încălzire. Cu cît numărul apartamentelor debranșate este mai mare într-un bloc, cu atît valoarea facturii este mai mare”, a precizat Marcel Iordache, directorul de la Termoc Onești. Valoarea medie a facturii la întreținere a fost de 310 RON, pentru un apartament cu 45 metri pătrați. Pentru o garsinieră, încălzirea costat 146 RON, la un apartament cu două camere factura a ajuns la aproape 300 RON, iar pentru un apartament cu trei camere, factura ajunge la aproape 390 RON. Oneștenii plătesc pentru un metru cub de apă caldă aproximativ 100.000 de lei. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.