I-a „răpus” pe nemți la ei acasă

Ideea de a porni în afaceri i-a încolțit în minte imediat după revoluție. Umblase vreo trei ani prin Germania, la invitația unei mătuși a soției. A obținut greu viza, dar s-a întors de fiecare dată, spre surprinderea consătenilor din Oituz, care, de fiecare dată, au dat ca sigură rămînerea sa în lumea civilizată. „Mătușa soției este directorul unui institut catolic de fete. Ne-a propus, înainte de revoluție, să rămînem în Germania, dar nu m-a tentat ideea. M-am dus să văd, mi-am deschis mintea, dar m-am întors. Nici nu mi-a trecut prin minte să rămîn ilegal în Germania, înainte de Revoluție, chiar dacă aveam posibilitatea. Imediat ce s-au deschis granițele, gîndul meu a fost că vreau să fac afaceri cu Germania. Mi-am dorit o afacere adevărată, dar nu m-am grăbit, pentru că am vrut să fac ceva de viitor, de perspectivă”, povestește Costel Cășuneanu despre începuturi.
Oportunitatea s-a ivit sub forma unui ajutor pe care o firmă nemțească a vrut să îl acorde unei biserici catolice din București. Problema cea mare era, însă, transportul. „Ca să transporți ceva din Germania în România, te costa aproape 7.000 de mărci închirierea unui camion. Era o sumă foarte mare. Așa că am ales să merg cu Aro, cu remorcă. Dar mi-a încolțit ideea că un camion ar fi bun”, își amintește omul de afaceri din Oituz.
După primul transport cu latură umanitară, Costel Cășuneanu a decis că îi trebuie un camion, pentru că se înfiripase și o relație comercială cu firma nemțească. Cu 421.000 de lei în mînă, economii făcute pe vremea lui Ceaușescu, s-a prezentat la poarta fabricii de camioane din Brașov. A plecat la volanul unui camion nou-nouț. „Nu înțelegeam, de fapt, adevărata oportunitate. Din dorința mea de a face afaceri cu Germania, nu realizam la acel moment că transporturile reprezentau adevărata afacere. Nu comerțul, așa cum credeam eu”, mărturisește Costel Cășuneanu, care ne-a povestit că achiziția camionului s-a dovedit a fi floare la ureche, pe lîngă aventura obținerii licențelor pentru transport internațional. „Patru luni mi-a luat să obțin licențe, autorizații, să mă pun la punct cu toate hîrtiile. între timp, mi-am găsit și un client, prin intermediul unei firme de expediții din București. Primul transport a fost cu mobilă. Am ajuns la beneficiarul din Germania, în trei zile. în momentul în care au descărcat marfa, nemții își cam dădeau coate. Erau obișnuiți cu transporturi care durau 10 – 12 zile. Se întrebau cum de am ajuns așa de repede. Eu n-aveam timp de pierdut și nici n-aveam interes să trag de timp. Pentru primul meu transport, am primit 4.250 de mărci. Era o sumă foarte mare. Costurile nu depășeau 500 de mărci: litrul de motorină era șapte lei, iar marca, 70. Asta m-a convins să mă apuc de transport internațional. Am prins o cursă tur-retur, de la aceeași casă de expediții. M-am întors acasă cu 8.500 de mărci. La o cursă! Cu banii luați, mi-am mai cumpărat un camion de la Brașov și am angajat încă un șofer, un văr de-al meu. Mă gîndeam la o mică afacere de familie”, povestește Costel Cășuneanu.

are foto, cod „casu2” – Costel Cășuneanu și-a trecut numele pe camion ca să convingă lumea că mașinile sînt ale lui, nu ale tatălui

Director, secretară, șofer

Din iulie pînă în decembrie 1990, numărul camioanelor din curtea familiei Cășuneanu a ajuns la patru. Oamenii în sat erau convinși că ele aparțin nu tînărului Costel, care avea 30 de ani pe vremea aceea, ci tatălui acestuia, despre care se știa că are ceva bani puși deoparte. „Cînd au început să apară camioanele, toată lumea spunea că sînt ale lui Cășuneanu Ionică, adică ale tatei. «Nu, sînt ale mele», am încercat să spun, dar fără prea mult succes. Atunci m-am supărat și, în loc să scriu pe camioane «International Transport Service» – ITS, am scris «Costel Cășuneanu». Nu mi-am dorit și n-aș fi vrut să fac acest lucru. Dar, la momentul acela, am găsit că aceasta era singura cale să arăt că erau camioanele mele. Și acum, acele prime mașini, au rămas tot așa, inscripționate”, spune cel mai bogat om din județ. El a condus toate camioanele, pînă la cel de-al șaselea: „Eram șofer, director, secretară, primeam comenzi la telex, întocmeam documentele. Primul birou l-am avut acasă. Apoi mi-am făcut o căsuță din lemn pe post de sediu. âmi amintesc că primul camion aveam grijă să îl lustruiesc, atît îmi era de drag. Cînd treceam din Cehia în Germania, mă opream, spălam mașina, mă ferchezuiam și eu”.

are foto, cod „casu4” – Costel Cășuneanu a supravegheat fiecare cărămidă pusă la sediul companiei din Oituz

De la o afacere de familie, la un adevărat imperiu

Poveștile de succes par imposibile în România. Sîntem obișnuiți ca în spatele fiecărui om de afaceri să bănuim că se ascunde ceva necurat. Costel Cășuneanu ne asigură, însă, că munca și curajul pot fi răsplătite. în 1992, a luat și primele TIR-uri Mercedes, noi. „Parcul auto a crescut, la început, în proporție geometrică”, spune Costel Cășuneanu. După un an de la demararea activității de transport internațional, în curtea Pa & Co erau 40 de TIR-uri, în 1993, avea 50 de mașini și peste o sută de salariați. Mica afacere de familie începea să devină una serioasă.
Iar Costel Cășuneanu nu s-a oprit: a pus bazele unei fabrici de parchet stratificat, la Onești. Cînd normele europene de transport au înăsprit condițiile de trafic, camioanele vechi de trei-patru ani au devenit de neutilizat. „M-am gîndit ce aș putea face să le pun la treabă. Și am înțeles repede că o firmă de construcții de drumuri se bazează în mare măsură pe transport. De la sfîrșitul anilor ’90, am dezvoltat și această afacere „, spune Costel Cășuneanu, care ne lasă să înțelegem, de-a lungul întregii conversații, că niciodată nu s-a lăsat călcat pe picioare și că a tratat, cu hotărîre, dar de la egal la egal, cu orice oficialitate și cu orice partener străin.nțelor pentru transport internațional. „Patru luni mi-a luat să obțin licențe, autorizații, să mă pun la punct cu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!