„Nu dărîm ușile la biserică, dar nici nu-L mînii pe Dumnezeu”

Chiar dacă lumea îl percepe doar ca pe cel mai bogat din județ, Costel Cășuneanu e un om, care se caracterizează simplu: „nu dărîm ușile la biserică, dar nici nu-L mînii pe Dumnezeu”. Are, pe lîngă cetățenia română, și rezidență germană. Germania a rămas țara de suflet, deși, mai de curînd, i-a plăcut aproape la fel de mult și în Japonia. Ar merge la Viena ori de cîte ori ar avea ocazia, fără să se plictisească. Chiar și de revelion, mai ales că a fost spectator la celebrul concert de anul nou al Operei vieneze. A văzut lumea în lung și în lat, dar răspunde fără ezitare „la Oituz”, dacă îl întreb unde îi place cel mai mult să locuiască. „La Oituz m-am născut, am copilărit, m-am format. Mă leagă de locul ăsta oamenii. Mi-s dragi. Nu sînt demagog, dar aici sînt înconjurat de oameni sinceri. La Oituz e altceva: îl cunosc și pe nenea Aron, care ne chema cu goarna la vaccin, și pe băiatul ajuns om în toată firea, cu care am bătut mingea”, spune Cășuneanu, care stă la Oituz maximum o săptămînă pe lună. E la fel de categoric și cînd vine vorba despre prieteni. âmi arată mîinile, semn că cele zece degete îi sînt suficiente să îi numere: „Simt imediat cu cine pot comunica, cu cine, nu. Prietenii mei sînt oameni sinceri și loiali. Sînt cei cu care pot merge pînă la capăt, indiferent de averi sau interese”. Și, în timp ce se urcă într-un Mercedes ultimul răcnet, Costel Cășuneanu îmi răspunde cu aceeași naturalețe, la o ultimă întrebare: cea mai dragă mașină din viața lui a fost „Dacia roșie, nouă, pe care mi-am cumpărat-o în 1982”. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!