Liceenii de la N. V. Karpen s-au înfruntat pe scenă cu cei de la Ferdinand I

Administrator

Să vorbim depre balul ce a reunit două licee în cadrul unei competiții-spectacol. Dincolo de bîrfele din culise, de speculații și păreri, balul a fost unul reușit, cu actori, cîntăreți, dansatori, fete frumoase și fustele scurte aferente. întreaga activitate a fost o competiție acerbă, ce a ținut sala în suspans după fiecare probă. Noutatea de anul acesta a fost componența juriului. Oragnizatorii au adus specialiști în dans și actori profesioniști de la Teatrul „Bacovia”, pentru a juriza concursul. S-a ținut cont și de preferințele elevilor, întrucît s-a adus cîte un reprezentant de la fiecare liceu băcăuan, pentru a oferi note concurenților. Astfel, prima probă jurizată a fost dansul majoretelor, primind apoi note prezentatorii. A urmat parada de modă, proba de umor și cea de cultură generală. Și nu în ultimul rînd, proba de frumusețe, mult așteptatul concurs de miss. Colegiile N. V. Karpen și Ferdinand I și-au adus opt frumoase care și-au disputat titlul de miss: Ioana Dram, Corina Corogea, Ana Maria Ticlău, Mercedes Mocanu, Alina Cucorada, Ioana Bejan, Andreea Matei și Ioana Șvarț. După ținuta de zi, a urmat prezentarea de modă tematică. Frumoasele de la N. V. Karpen au adus pe scenă motive romantice din fiecare epocă, sub un titlu sugerstiv „Frenezie romantică”. Nici cele de la Ferdinand nu s-au lăsat mai prejos. Sub un motiv la fel de romantic, modelele au adus în fața publicului pălăriile anilor ’70, bineînțeles cu muzica corespunzătoare. Precedată de proba umoristica, cea de cultură generală a făcut departajarea dintre cele două licee. Scorul a fost 12 – 3 pentru Ferdinand. Una dintre întrebări făcea o selecție a romanelor scrise de Kafka, cei din Karpen răspunzînd că romanul „Procesul” nu ar aparține scriitorului.
Colegiul N. V. Karpen a fost, într-adevăr, la înălțime, văzându-se că fiecare probă a fost atent și asiduu pregătită. Ansamblul folcloric al colegiului a avut o reprezentație fără cusur, iar momentul umoristic a stîrnit hohote de rîs. Din culise, am aflat că elevii au pregătit acest spectacol încă de anul trecut.
Concursul a fost finalizat prin desemnarea cele mai frumoase fete. Clasamentul a arătat astfel: locul III – Corina Corogea, locul II – Mercedes Mocanu, iar locul întîi a fost cucerit de Ioana Șvarț, de la Colegiul Ferdinant I. Probele de cultură generală si cea de miss au făcut ca elevii de la Ferdinand I să fie câștigători. La final, toată lumea s-a adunat în discotecă, pentru două ore de dans. (Mădălina OPRIȘAN, Silvia URSU) acerbă,ce a ținu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.