Ceva mai bine de 8.500 de elevi din județ sînt așteptați, astăzi, să suțină cea de a doua probă din cadrul simulărilor testărilor naționale. Simularea probei de matematică se va desfășura, la fel ca și cea la limba română, în 289 de unități de învățămînt din județ. Inspectorul școlar general adjunct Mirela Berza spune că subiectele care vor fi date astăzi copiilor au ajuns, încă de la sfîrșitul săptămînii trecute, la școlile unde se vor susține simulările. Probele vor începe la ora nouă și se vor încheia la 11.00, iar elevii vor fi coordonați de cadrele didactice ale căror ore de curs ar fi trebuit să se desfășoare în acest interval de timp. Aproximativ 80 la sută dintre cei 8.650 de elevi care s-au înscris la limba română și matematică vor participa, joi, 10 martie, și la geografie, iar un procent de 15 – 20 la sută dintre participanți se vor prezenta la testarea de la istorie. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.