Universul Thaliei

„O parabolă tragică”

Vasile PRUTEANU

Capodoperă a dramaturgiei soresciene, monodrama „Iona” a fost mereu rîvnită de teatre și mai ales de marii actori ajunși la o adevărată măiestrie artistică. Cu nimic mai prejos decît „Matca”, „Paraclisierul”, „A treia țeapă”, „Răceala” sau „Vărul Shakespeare”, această mare dramă existențială reprezintă un caz asupra căruia merită să reflectăm, chiar dacă în multe privințe problema succesului în teatru rămîne, adesea un mister. Piesa „Iona” nu se pretează unui spectacol de conjunctură, ea fiind „o parabolă tragică” de un ambitus filosofic excepțional, reinterpretînd în spirit contemporan mitul biblic al omului înghițit de un pește. De fapt, un tablou cosmic al singurătății și al captivității într-o lume ostilă, surprinzătoare prin manifestarea fenomenalității ei. Pornind de la mitul tragic în sine, Marin Sorescu ridică meditația într-un plan de maximă generalitate, eroul său fiind nu un anume pescar care luptă spre a se salva, ci idei exprimate în termeni fundamentali; despre existență, despre singurătate, despre indestructibila relație dintre viață și moarte, despre destinul omului în lume. Remarcabil este faptul că toate aceste idei (de o profunzime insondabilă) sînt rezolvate de Sorescu cu înțelepciunea și bunul simț real al țăranului român, confruntat de-a lungul întregii sale existențe cu infinitele aspecte ale vieții.
Toate acestea au fost tratate cu un firesc și o naturalețe dezarmantă pentru oricare cetățean al lumii. Marile interogații adresate universului capătă, sub pana lui Marin Sorescu, o rezolvare uluitor de simplă. De pildă, binomul finit – infinit este rezumat astfel: „pentru a număra peștii mării îți trebuie nu toată viața (finit), ci toată moartea” (infinit). Țesătura poetică a textului este destul de evidentă în structura dramei, cuvîntul fiind valorificat magistral. Uneori, acesta se împlinește nu în continuarea logică a unei idei, ci în enunțarea unui adevăr general valabil.
Noua premieră a Teatrului „Bacovia” cu piesa „Iona” valorifică din plin talentul regizoral al lui Dumitru Lazăr-Fulga în domeniul spectacolului de idei, al dramelor în general, dar mai ales calitățile interpretative ale actorului Viorel Baltag. Acesta posedă o mare profunzime în descifrarea și vizualizarea subtilităților din text, convingere în credibilizarea și legitimarea personajului, capacitate a rostirii în plan dublu (întrebare-răspuns), evoluție scenică de o siguranță și un firesc tulburător, știința de a releva simboluri prin atitudini corporale și mișcare scenică de un sensibil rafinament. într-un cuvînt, o deosebită înzestrare de actor modern, capabil să parcurgă cu discreție și siguranță tonalități diferite; de la duioșie, lirism, noblețe sufletească și pînă la meditația filosofică asupra ciclului viață-moarte, indiferent cîte contraste psihologice și particularități individuale ar presupune personajul. Poate că cel mai bine ar caracteriza jocul actorului replica-interogație: „cînd ai ajuns la marginea visurilor – ce te așteaptă?” Poate neantul, nimicul, speranța, iluzia sau singurătatea nimicitoare. Poate una, poate toate la un loc. Ca să dai substanță tuturor acestor întrebări și stări diapazonul sufletesc al actorului trebuie să-i distribuie note și tonalități pe o gamă întinsă de sentimente.
Regizorul și actorul s-au străduit să facă din „Iona” simbolul unui focar de iradiație moral-spirituală, venind din tainicele ascunzișuri ale ființei umane ca o lumină apărînd cînd în clar – obscur, cînd arzător – purificatoare. însuși spațiul scenografic realizat de Cristina Ciobanu (care face trimiteri la simboluri ținînd de mistere, cum este cel al piramidei sau cel cristic al peștelui) îngăduie actorului o evoluție plină de dramatism și poezie. Puteau lipsi unele elemente ilustrative (precum unghiile colorate, personajele traforate), a căror semnificație este destul de școlărească. Atunci cînd propui un spectacol-recital trebuie să acorzi deplină încredere forței interioare a actorului, forță pe care Viorel Baltag a demonstrat-o din plin. Oricum, spectacolul cu „Iona” se înscrie în palmaresul propriu al regizorului și al actorului, dar și în cel al scenei băcăuane, ca o autentică izbîndă.erită să reflectăm, chiar dacă în multe privințe problema succesului în teatru rămîne, adesea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!