Programul „rabla” se amînă pînă în vară

Administrator

Băcăuanii care vor să scape de autoturismele vechi și să își cumpere altele noi, prin programul „rabla”, mai au timp să strîngă bani la pușculiță, ca să dea un avans mai mare. Autoritățile în domeniul mediului au anunțat că programul de reînnoire a parcului auto va continua și în acest an, dar va mai fi amînat cîteva luni. „Ce se știe foarte clar în momentul de față este că suma acordată ca despăgubire este aceeași de anul trecut, adică 30 de milioane de lei pentru mașina veche. Nu avem nici un fel de date referitoare la momentul în care va începe derularea acestui program. Ce știu este că în perioada care urmează va fi luată în discuție o ordonanță care va debloca sumele din fondul de mediu, care apoi va intra în dezbatere într-o ședință de guvern”, a precizat Iulian Movilă, directorul Agenției Regionale de Mediu Bacău.
Reprezentanții ARM spun că oamenii vor afla din timp de începerea programului. „Din declarațiile făcute la televizor de doamna ministru am înțeles că în acest an programul se va derula începînd cu luna iunie”, a precizat Mariana Micu, de la ARM Bacău.

Ce pași trebuie să urmați

Ca să primească cele 30 de milioane de lei pentru o mașină mai veche de 12 ani, băcăuanii interesați trebuie să alerge destul de mult prin oraș. Din agenții autorizati care vînd autoturisme noi trebuie ales un singur producător, de la care trebuie solicitată o Notă de Acceptare, valabilă 30 de zile. Aceasta conține o declarație pe proprie răspundere că solicitanții nu s-au înscris pe listele altui producător validat, certificatul de înmatriculare al autoturismului uzat și actul de identitate. Pentru casare trebuie mers la un agent economic validat de Administrația Fondului pentru Mediu, cu actul de identitate sau certificatul de moștenitor, certificatul de înmatriculare al autoturismului și nota de acceptare, în original. Apoi, trebuie obținută cîte o copie legalizată după certificatul de înmatriculare și după certificatul de predare a mașinii. Proprietarii trebuie să recupereze de aici nota de acceptare în original și plăcuțele de înmatriculare, pentru a putea apoi radia mașina de la Administrația Financiară și poliție.
Prin programul „rabla”, noua mașină poate fi cumpărată doar cu banii jos sau în rate. Prima de 30 milioane lei se primește de la producătorul ales de la care s-a primit nota de acceptare, dar proprietarii trebuie să prezinte mai multe documente. Este vorba despre actul de identitate, certificatul de înmatriculare al autoturismului uzat (copie legalizată), certificatul de predare a autoturismului uzat (copie legalizată), certificatul de radiere al autoturismului uzat (în original), actul de succesiune, copie legalizată, pentru cazul în care persoana fizică beneficiară este moștenitoarea proprietarului și nota de acceptare în original.

382 de băcăuani au scăpat de ciurucuri

Anul trecut, la nivel național au fost alocate din fondul de mediu în cadrul programului de „Reînnoiere a parcului auto” 450 de miliarde de lei vechi, sumă ce acoperea scoaterea din circulație a nu mai puțin de 15.000 de mașini uzate. Programul s-a derulat între lunile martie și noiembrie și a fost de un real succes. „în județul Bacău, în cursul anului trecut au fost scoase din circulație 382 de autoturisme uzate, cu vechime mai mare de 12 ani. Au fost 16 puncte de colectare a autoturismelor uzate”, mai spune Mariana Micu, șeful Serviciului de Implementare a Politicilor de Mediu de la Agenția de Mediu Bacău. Interesul pentru acest program a fost foarte mare din cauză că, dacă ar fi fost să vîndă în tîrg sau pe piața liberă autoturismele uzate, cei care le aveau în proprietate nu ar fi luat nici măcar jumătate din suma pe care le-a dat-o statul. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.