Sala Polivalentă din Iași va fi, mai mult ca sigur, luată cu asalt în această seară, cînd, de la ora 21,30, va începe Gala Local Kombat – Uriașii Moldovei. Ieșenii se vor delecta cu șase meciuri, plus alte trei întîlniri de deschidere, dintre cei care vor urca în ring nelipsind Daniel Ghiță, Cătălin Zmărăndescu sau Ionuț Iftimoaie. (foto). Aflat în plin program de pregătire a meciului pentru titlu mondial, „bombardierul din Comănești” a spus „pas”, într-o prima fază, galei de la Iași, dar, cerut insistent de public, acesta a cedat. „I-am oferit corpului meu, foarte solicitat în 2005, o lungă perioadă de relaxare, dupa ultima gală slăbind de la 101 kilograme la 97-98. în plus, nu cunosc prea multe legate de polonez și voi trebui sa fiu atent și să-i ghicesc repede stilul. Sînt însa, optimist, pentru că dacă eu nu cred în mine, ce pretenții pot avea de la alții? Vreau sa ofer spectatorilor un meci frumos, la finele căruia și eu, și ei să ne bucurăm și să mergem să ne distrăm frumos într-o discotecă”, a declarat Ionuț Iftimoaie în conferința de presă de dinainte de meci. Gala „Uriașii Moldovei” va începe cu trei partide ceva mai puțin importante, după care vor urma cele șase meciuri cu adevărat de gală: Sebastian Ciobanu (fortus Iași) – Alex Nedelcu (Fightclub Galați), Ionuț Atodiresei – Vladimir Vatchevalev (Bulgaria), Sebastian Grămadă – Mourad Bouzidi (Olanda), Cătălin Zmărăndescu – Stanislav Batchevanov (Bulgaria), Daniel Ghiță – Tony Gregory (Franța) și Ionuț Iftimoaie – Wojciech Jastrzebsky (Polonia). (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.