Ascensiuni duhovnicești

Duminica Ortodoxiei

• Dreapta credință n Cultul Sfintelor Icoane
• Harul Icoanei lui Hristos

Fiecare duminică a Postului Mare are un hram deosebit, care constituie un popas de control al rezultatelor dobîndite în călătoria duhovnicească spre luminata sărbătoare a învierii lui Hristos. Astfel, prima duminică este „Duminica Ortodoxiei”, adică sărbătoarea victoriei dreptei credințe (ortodoxia) împotriva tuturor abaterilor și rătăcirilor care au asaltat-o timp de 8 veacuri. Această duminică este, în mod special, sărbătoarea restabilirii cultului Sfintelor Icoane, care s-a făcut la ultimul Sinod Ecumenic (VII – 787), după mulți ani de dispute sîngeroase împotriva dreptei credințe.
Mîntuitorul Hristos a afirmat că nici „porțile iadului nu vor putea birui (distruge) Sfînta Sa Biserică” (Matei 16, 18). Această făgăduință divină s-a împlinit și a fost confirmată prin realitatea că toate persecuțiile păgîne și nedreptățile săvîrșite împotriva Bisericii, de-a lungul istoriei, s-au sfărîmat și s-au spulberat ca și valurile mării de stînca cea tare care este Hristos. De aceea, pentru creștinii care duc aceste osteneli ale postului sărbătoarea Ortodoxiei este o puternică întărire și un îndemn să nu slăbească, ci să ducă această călătorie cu mult curaj pînă la sfîrșit.
Sărbătoarea aceasta este și mai luminată prin marea însemnătate pe care o are cinstirea Icoanelor în Biserică și în viața creștinului. Temeiul principal al cinstirii icoanei în cultul ortodox este întruparea Logosului în Persoana teandrică a lui Iisus Hristos. Sfîntul Atanasie cel Mare (^373) spune că „Dumnezeu S-a făcut om ca pe om să-l îndumnezeiască”. „A luat chip de rob” – cum spune Sfîntul Apostol Pavel – „și la înfățișare aflîndu-Se ca un om (Filipeni 2, 7). Făcîndu-Se văzut și pipăit, Mîntuitorul poate fi înfățișat în icoană ca un om.
De remarcat că trupul lui Hristos nu este trupul de păcat al omului. Trupul Său este trupul sfînt și îndumnezeit, plin de viață dumnezeiască pe care o primesc toți cei mîntuiți după învierea cea de obște. Hristos este pîrga și arvuna învierii noastre. Sfinții, prin credință tare, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, prin nevoință și răbdare, s-au ridicat chiar din viața pămîntească, pe cît e cu putință, la asemănarea cu Hristos. Ei ne-au lăsat ca exemplu icoana luminoasă a omului îndumnezeit. Aureola din jurul capului sfinților semnifică această îndumnezeire realizată de sfinți prin colaborarea lor cu harul divin al Duhului Sfînt, Duhul lui Hristos.
Icoana pictată are, așadar, o semnificație aparte. Ea ne înfățișează nu fața cea obișnuită a omului, stricăcioasă și muritoare, ci fața cea slăvită și veșnică. Ea ne redă nu trupul cel pămîntesc, ci trupul cel transfigurat, prevmatizat. Este trupul pătruns de energiile divine necreate ale Duhului Sfînt, trupul cel nou după înviere. Icoana ne înfățișează, așadar, omul duhovnicesc sau sfințenia văzută cu ochii trupești. Icoana este o prezență vie a lui Dumnezeu „Care este minunat întru sfinții Săi”. Ca o rază de lumină din altă lume, icoana este o proiecție din lumea veacului viitor, prin care vedem pe Dumnezeu cu ochii trupești. Cînd privim o icoană, ochii nu se opresc la materia din care este făcută, ci mintea transcende dincolo de ea și se înalță la o cunoaștere de taină a celor nevăzute. Sfîntul Grigorie Palama (^1359) a cugetat că însăși „credința este o vedere mai presus de vedere”. Astfel, cinstirea adusă icoanei „trece” la sfîntul înfățișat pe ea și, prin el, la Dumnezeu, Izvorul sfințeniei.
Se înțelege, astfel, că icoana are un mare rol pentru mîntuirea personală a creștinului. Sfinții sînt modele de viață duhovnicească și morală. Icoana lor ne arată unde trebuie să ajungem și noi, ne arată sfințenia pe care trebuie să o realizăm în viața aceasta, cu ajutorul harului Duhului Sfînt.
Icoana este și un îndrumător duhovnicesc în viața de rugăciune pentru că sfinții din icoană, cu toate simțirile trupești surde și mute față de lumea din afară, sînt întruchipări ale rugăciunii. Ei ne „vorbesc” spiritual din icoane și se roagă împreună cu noi. însăși icoana este o rugăciune.
Harul Sfintelor Icoane nu este nelucrător, ci el se împărtășește credincioșilor care se închină la ele cu credință și chiar cu lacrimi. Acest har îndumnezeitor tămăduiește neputințele sufletești și trupești și este acoperămînt puternic împotriva ispitelor demonice.
Ca și Evangheliile, Sfintele Icoane sînt o dovadă a istoricității lui Hristos, dar și a dumnezeirii Sale. Puterea ce se transmite din icoanele făcătoare de minuni nu este altceva decît puterea harică a lui Hristos cel jertfit și înviat pentru răscumpărarea oamenilor!
Pr. prof. dr. Constantin LEONTEță divină s-a împlin

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!