„Totul e să vezi în oameni dacă au ce să-ți transmită”

Cu Viorel Baltag m-am întîlnit la o cafea, înaintea premierei „one man show-lui” „Iona”. Emoțiile i se citeau în priviri. Dar a ținut să precizeze că „dedublarea funcționează bine la un actor”. Și a avut dreptate. A vorbit despre sine, despre creație și despre vocație, cu dezinvoltură, fără disimulare. De la acest actor aveam să aflăm multe, inclusiv tainele profesionalismului său.
Viorel Baltag a avut parte de roluri dintre cele mai variate. L-a jucat pe Tartuffe, în piesa cu același nume de Molliere; pe Tipătescu, în „O scrisoare pierdută”, în spectacolul regizat de Radu Beligan; pe Nae Girimea, din „D’ale carnavalului”, în regia lui Mircea Cornișteanu, pe Paratov, din „Fata fără zestre”, și multe altele. De la el am înțeles că, dacă ai parte de profesori adevărați, reușești să devii cineva.

Cine sînteți dumneavoastră, domnule Viorel Baltag?

Sînt om interesat de Artă. Cred că mi se potrivește. Am mîncat foarte multă cenușă ca să fac această meserie. De artist. Am suferit amar. Nimeni nu mi-a dat cinci bani. Am muncit singur, de la vîrsta de 16 ani. Altceva, ce să-ți spun? Sînt originar din Pucioasa, județul Dîmbovița. Tatăl meu era dirijor de cor. Și eu, de mic copil, eram un mare pasionat de muzică. Muzică ușoară. Am cîntat și la Tîrgoviște, într-o formație, și la Bacău. Apropo de muzică, îmi amintesc că la noi, acasă, la Pucioasa, a ajuns și Maria Tănase. Venise în turneu în orășelul nostru. Era prin 1954-1955. A zăbovit preț de cîteva minute și a vorbit cu tata despre muzică. âmi amintesc că m-a luat pe picior. La un moment dat i-a spus tatei: „Ionele, melodia trebuie să se coacă”.
Fiind pasionat de muzică, am activat într-o formație la Tîrgoviște. Pe atunci se cînta dumnezeiește, față de cum se cîntă astăzi. Iar Bacăul se număra printre orașele cu formații și cîntăreți apreciați. Era în competiție cu Clujul. Pe atunci, Sile Neniță, un mare muzician, era director al Casei de Cultură a Sindicatelor. Văzînd că aici se cîntă, am dat un telefon, am vorbit cu el, i-am spus că sînt cîntăreț. Am aflat că aveau nevoie de un interpret. Chiar în aceeași noapte m-am suit în tren și am venit aici. Nici nu știam unde e Moldova. Am interpretat, la pian, „Iubirea cea mare” de Florin Bogardo. Le-a plăcut. De altfel, cu această melodie aveam să obțin medalia de aur la amatori, la Mamaia, în 1969. M-am rupt de familie, la doar 16 ani. Vreau să mai spun că, de pe atunci, m-a impresionat omenia moldovenească. Cînd au aflat că vreau să mă stabilesc aici, cei de la sindicat au acționat foarte repede. Mi-au dat și casă. Oricum, eu, unul, eram hotărît ca, în cazul în care nu voi fi primit, să mă duc la Deva, unde o cunoșteam pe Mariana Milea.

De la muzică, la actorie

Eram destul de isteț. Mi-am scos actele de la liceul, și m-am înscris la seral, aici, la Bacău. După absolvire, m-am dus la teatru, la IATC, la București. M-a văzut Bibanul (Dem Rădulescu, n.n) și m-a admis. Dacă nu reușeam să intru la teatru, mă duceam la Conservator, pentru că îmi plăcea foarte mult și muzica. Am urmat cursurile la IATC în perioada 1969 – 1973. Am avut parte de colegi extraordinari, între care îmi amintesc de Delia Mateescu și Geo Costiniu.
Despre Dem Rădulescu, Viorel Baltah spune că era un om extraordinar. Norocul meu a fost că am învățat meserie de la el. Ghinionul era că a fost un profesor foarte sever. în 1971, am luat parte, alături de Dida Drăgan, la Festivalul Internațional de Muzică de la la Gottwaldow, din fosta Cehoslovacia. Pentru că făceam muzică în ascuns. Dacă afla Bibanul, mă dădea afară. Mi-aș fi dorit să facem muzicaluri. Mereu îi vorbeam Ilenei Bîrlogea despre acest gen de spectacole, dar nu s-a reușit.

A jucat alături de Toma Caragiu

Actorul băcăuan povestește că, la absolvire, „am avut un rol principal în «Nu filmăm să ne amuzăm», film regizat de Iulian Mihu, alături de Toma Caragiu și Violeta Andrei, Jean Constantin și alți actori mai ai scenei românești. Eram ca un fir de nisip. Cum sînt și acum. Cît despre Toma Caragiu, Viorel Baltag spune că „l-am cunoscut bine pe toată perioada filmărilor. Cînd discutam cu el, parcă stăteam de vorbă cu Dumnezeu. Era ca o catedrală imensă și pe scenă, și în viață. Dar, la fel ca și Bibanul, era de o severitate deosebită. în fond, știi cum e cu oamenii? Totul e să vezi în cineva dacă are ce să-ți transmită. Iar de la acești actori am învățat foarte mult”.

Toate drumurile au dus la Bacău

„în 1973, am fost repartizat la Botoșani. M-am dus în lumea lui Eminescu, Enescu și Iorga. Am respirat șapte ani aerul acelor meleaguri încărcate de istorie, tradiție și valoare. Așa a fost să fie, m-am născut în Dîmbovița, dar am trăit în Moldova. Inițial, am vrut să mă stabilesc la Cluj. Am dat examen acolo, am stat cîteva luni și am plecat, pentru că nu mi-au dat casă. Așa am ajuns la Bacău. La cîrma teatrului era Traian Valeriu. Un mare director de teatru. Am jucat în foarte multe piese. âmi amintesc cu plăcere de rolul Tipătescu, în piesa montată de Radu Beligan, alături de Ioana Ene, în rolul lui Zoe, Dinu Apetrei, în Brînzovenescu, Gheucă, în rolul lui Trahanache, și altele.
Pentru Viorel Baltag, actorul trimis pe miriștea vieții la doar 16 ani, urmau să vină zile pline. Cu distribuții variate și cu multe amintiri. „Acușica împlinesc 58 de ani și parcă văd că nu o să observe nimeni”, remarcă el la final, cu oarece amărăciune în glas. Sperăm să nu fie așa. Chiar dacă ziua sa de naștere va pica într-o zi de miercuri. Fix peste 11 zile. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!