Pentru că îndrăgește cîinii vagabonzi, o băcăuancă de pe Aleea Vișinului 6 a strîns în locuință nu mai puțin de șapte exemplare. Vecinii de bloc ai femeii au cerut ajutorul polițiștilor comunitari și serviciului de ecarisaj Bacău. „Ține cîinii ăia în garsoniera ei și pe lîngă că ne este frică să intrăm noaptea în bloc, mirosurile degajate de animale ne obligă să stăm în permanență cu geamurile și ușile închise. Nu sîntem oameni răi și iubim la fel de mult ca și doamna Rodica aceste animale ale nimănui, dar prea exagerează”, au declarat șeful de scară și alți trei vecini ai femeii. Locatarii au spus că doar polițiștii pot rezolva situația, lucru care s-a și întîmplat, miercuri, 8 martie. „Noi am fost sesizați de oameni, la numărul de telefon 968. Ne-am deplasat la fața locului și, la o primă cercetare, am constat că spusele lor se confirmă. Rodica A. a declarat că deține în casă, de doi ani, doar trei cîini. Realitatea spusă de vecini este că, de cinci ani, doamna Rodica a început să strîngă de pe stradă cîinii vagabonzi. Animalele au fost găsite în apartamentul ei”, au declarat surse din Poliția Primăriei bacău. în urma intervenției polițiștilor și a serviciului de ecarisaj, au fost prinși patru cîini, dar potrivit martorilor oculari, „celelalte animale au rămas în imobil, datorită refuzului proprietarei de a permite accesul oamenilor de ordine în garsonieră. Prin urmare, Rodica A. a fost sancționată contravențional cu de două milioane de lei vechi, în conformitate cu Hotărîrea Consiliului Local Bacău 223 pe 2001, privitoare la încălcarea normelor de salubrizare a locuinței și a existenței pericolului de infecție, boli și poluare fonică. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.