Ancuța Munteanu lucrează de doi ani la departamentul Marketing al ziarului nostru. Toți cei din jurul ei o admiră pentru că își face treaba bine, știe să zîmbească și nu intră în conflicte cu ceilalți. „Ziua de 8 Martie 2006 a fost cea mai frumoasă din viața mea. Asta nu pentru că de dimineață mi s-a rupt tocul de la o cizmă, sau că am muncit de dimineață de la 8.00 și pînă la 17.00. Mai de grabă pentru că sînt tînără, am primit foarte multe flori și foarte multe mesaje pe telefoul mobil. Apoi, cred că de Ziua Femeii mi-am pus ordine și în relațiile cu cei din jur. Mamei i-am dat un buchet mare de flori, pe tata l-am pupat că … e tata, iar prietenului meu i-am dăruit tot timpul acelei zile. De la 20.00 și pînă la ora 08.00 a doua zi. Nu vreau să se înțeleagă altceva. Am fost împreună la un chef cu un grup de prieteni”, a spus Ancuța. Ea povestește că pe lîngă florile ce i-au fost dăruite de colegi, parteneri de afaceri și prieteni, a mai cîștigat ceva. „Am mers prin magazine cu amicul meu și ne-am ghidat după un principiu pe care aș vrea să-l practic în fiecare zi. Este vorba despre ceva de genul „Eu am ales, el a plătit”. Ține la mine și, în plus, o dată pe an este ziua femeii, nu-i așa”, a povestit cu zîmbetul pe față Ancuța Munteanu. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.