Delapidare de două miliarde la Asociația 83

Administrator

Polițiștii au început urmărirea penală în cazul foștilor șefi ai Asociației de Proprietari 83, din zona Mioriței, din Bacău. în urma verificărilor preliminare ale polițiștilor s-a stabilit că prejudiciul la această asociație este de două miliarde de lei, suma fiind sustrasă pînă în vara anului trecut. Potrivit documentelor de la asociație, au fost cazuri în care din casieria asociației au fost sustrase și cîte 100 de milioane de lei zilnic. După această dată, însă, se pare că vechii șefi ai asociației au continuat să sustragă din banii locatarilor. Polițiștii au început urmărirea penală în cazul fostului administrator Cristina Zaharia, care este acuzată de fals, uz de fals și delapidare. Și în cazul fostul președinte al asociației, Nicolae Driu, a început urmărirea penală, el fiind acuzat de complicitate la fals, uz de fals și delapidare. Urmează ca procurorii să decidă măsura care va fi luată în cazul celor doi. Ei pot fi cercetați în stare de libertate sau instanța poate decide trimiterea lor după gratii. Delapidarea de două miliarde de lei reprezintă un record absolut la asociațiile de proprietari din Bacău.

Peste patru miliarde datorie la CET

Scandalurile la Asociația 83 au început în urmă cu mai bine de un an, cînd, impacientați de sumele imense datorate la furnizor, locatarii au început să arate cu degetul spre conducerea Asociației. Și astan pentru că, de mai bine de trei ani, Asociația 83 conduce detașat în topul datornicilor la asociație, acumulînd facturi neachitate în valoare de peste patru miliarde de lei. Cînd sesizările au început să curgă din toate părțile, polițiștii au ridicat documentele asociației pentru a începe verificările. Cercetările au fost mult întîrziate, expertiza contabilă prin care urma să fie stabilit prejudiciul fiind finalizată de abia de puțin timp.

Fosta conducere se spală pe mîini

Deși nu exista un document oficial prin care administratorul Cristina Zaharia și președintele Nicolae Driu să fie acuzați, locatarii au intuit că cei doi pot avea legătură cu sustragerea de bani din casierie. în mai multe rînduri, la asociație au avut loc întîlniri între proprietari și conducerea asociației, iar scandalurile se țineau lanț. De fiecare dată, oamenii le cereau cont administratorului și președintelui, iar aceștia ridicau din umeri sau se disculpau. Nemulțumirile și îngrijorarea oamenilor plecau de la faptul că nu știau cine va plăti banii care au fost furați. După mai multe întîlniri nereușite, abia în urmă cu o săptămînă a fost aleasă o nouă conducere la asociație. Președinte a fost ales Gheorghe Bichiu, iar noul comitet urmează să facă demersurile pentru numirea unui nou administrator. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.