Judecătorii tineri, între lipsa de credibilitate și aroganță nejustificată

Conflict între generații? Incompetență? Lipsă de profesionalism sau deprofesionalizare a judecătorilor? Aroganță sau lipsă de respect pentru cei care ajung în fața lor la judecată? Sau au conștientizat mai întîi privilegiul înaintea menirii pe care o au tinerii judecători? Acestea sînt problemele delicate care se pun tot mai des în societatea civilă cu privire la întrebarea dacă poate fi un absolvent de facultate un judecător credibil? Poate înțelege un tînăr judecător care sînt resorturile care l-au determinat pe un adult să-și terorizeze familia? Sau să-i dea în cap fratelui său pentru că acesta a trecut granița cu jumătate de metru în curtea lui? Poate înțelege dedesubturile unui contract de vînzare-cumpărare oneros sau al unui contract de donație în care sînt excluși copiii de la moștenire? Este suficientă numai pregătirea teoretică pentru descîlcirea unor cazuri complicate în care cei care se judecă investesc întreaga lor experiență de viață? Părerile judecătorilor, avocaților sau a părților din dosare sînt împărțite. Unii spun că experiența de viață este esențială și cred că trebuie modificat sistemul de selecție a magistraților. Alții cred că entuziasmul, dorința de afirmare și incoruptibilitatea tinerilor sînt atuuri care primează în fața lipsei experienței. Pe de altă parte, mulți dintre avocați, dar și dintre judecătorii mai în vîrstă spun că aroganța și ostilitatea abordate de tinerii judecători suplinesc, nefericit, experiența de magistrat și că în acest fel, mai tinerii lor colegi, încearcă să se impună în fața celor din sală. Tocmai pentru că este o problemă atît de delicată, care ar tensiona relațiile dintre judecătorii tineri și cei care și-au permis să comenteze situația, am decis să nu dăm nici un nume al celor cu care am stat de vorbă. Materialul de față este o analiză a unei situații de fapt, care frămîntă societatea de mai mult timp și căreia încercăm să-i dăm un răspuns.

Credibilitatea, cea mai gravă problemă

în sistemul actual, justiția românească este împărțită în patru instanțe: Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel și înalta Curte de Casație și Justiție. Procesele civile, și cele mai multe cauze din sfera penalului ajung mai întîi pe mîna magistraților din prima instanță, adică judecătoriile. Numai în cursul anului trecut, pe rolul Judecătoriei Bacău au fost înregistrate peste 18.000 de dosare. Dacă punem la socoteală numai cîte două părți, reclamantul și învinuitul, și deodată în fața judecătorilor au ajuns în timpul anului trecut aproape 40.000 de persoane. Care, într-un fel sau altul, credeau că dreptatea este de partea lor și așteptau ca judecătorul să le confirme acest lucru. Evident, așa ceva nu este posibil. Dar prin prestația sa, un judecător trebuie să convingă și partea căreia nu i-a dat cîștig de cauză că decizia sa este argumentată și profesionistă. „Nu are cum să se întîmple acest lucru, decizia unui judecător tînăr nu are credibilitate în momentul în care tratează părțile cu dispreț sau, lucru și mai grav, se arată interesat doar de probele sau mărturiile numai uneia dintre părți. în condițiile în care pînă și cel mai mic gest al unui judecător capătă proporții uriașe în ochii celui venit să-și caute dreptatea, evident că asemenea gesturi, chiar făcute doar din lipsă de profesionalism, sînt interpretate ca o intenție de favorizare de către ambele părți”, ne-a spus unul dintre avocații băcăuani.
„Sînt la fel de tineri ca și mine, cu unii dintre ei am fost coleg de facultate. Am avut însă surpriza neplăcută ca să mă trezesc că nu mai îmi răspund la salut, ca să nu se interpreteze ca un act de părtinire. E absurd, dincolo de actul de justiție, pe holuri sau pe stradă sîntem oameni și foști colegi și trebuie să ne respectăm măcar la nivel elementar”, a apreciat un avocat la fel de tînăr ca și judecătorii în discuție.
„Constat că se închid de bună voie într-un turn de fildeș, pentru că se vede diferența dintre judecătorii care provin din alte sisteme și cei care au ajuns direct judecători din Institutul Național al Magistraturii. Dacă aceștia care provin direct de acolo se cred mici Dumnezei și te tratează ca pe un nimeni, ceilalți care provin din alte sisteme sînt mai umani. Spre exemplu, de 8 Martie, o judecătoare care provine din sistemul de învățămînt a intrat în sala de judecată și le-a urat „La mulți ani!”, doamnelor din sală și și-a atras simpatia tuturor doar prin acest gest insignifiant”, ne-a spus un alt avocat.

Atitudinea din sala de judecată, incriminată de toată lumea

O simplă privire prin sălile de judecată arată că debutul unui proces este, cu mici excepții, în mîna unor tineri de pînă în 35 de ani. De altfel, media de vîrstă a magistraților de la nivelul Judecătoriei Bacău este sub 30 de ani. în schimb, la Tribunal, media de vîrstă se îndreaptă spre 40-45 de ani, iar la Curtea de Apel se întîlnesc „înțelepții”, oameni care au cel puțin 20 de ani de carieră. Bineînțeles, sînt și excepții, în sensul că și la Judecătorie poți întîlni magistrați în vîrstă, dar și la Curtea de Apel, tineri. Rămîne însă evident că principala caracteristică a Judecătoriei este tinerețea. „Da’ ce știe copchilul ăsta de necazul meu”, s-a mirat un bătrîn din Măgura, cînd a văzut că procesul lui cu pămînt era în mîinile unui tînăr a cărui vîrstă nu depășea 26 de ani. âmbrăcați în roba neagră, tinerii judecători ocupă scaunul cel mai înalt dintr-o sală de ședințe. Ei reprezintă legea și, prin deciziile lor, sînt mai presus decît procurori sau avocați cu părul alb, chiar dacă toți au aceeași pregătire. Sînt stăpîni pe soarta omului care le vine în față și, în funcție de modul în care soluționează o cauză, pot să influențeze destine.
A fi judecător presupune numeroase condiții. O pregătire profesională de excepție, o ținută sobră și solemnă în sala de judecată, o figură lipsită de zîmbet sau de nervi pentru a nu da impresia că sînt părtinitori. Din păcate, observațiile avocaților sînt dure la adresa cîtorva tineri judecători sau chiar a unor magistrați de la instanțele superioare. „Ne tratează cu dispreț”, „Se uită de sus la noi, deși am fost colegi de facultate”, „âși maschează nesiguranța profesională apostrofîndu-ne sau chiar dîndu-ne afară din sala de judecată”, „Se cred mici Dumnezei, deși rolul lor este acela al unui demnitar plătit pentru a pune dreptatea pe făgașul ei normal”, „Nu conștientizează că și nea Ion de la Corbasca îi plătește salariul frumușel pe care îl încasează acum”, ne-au spus, de-a valma, avocații și cei mai în vîrstă dar și cei tineri, foști colegi de facultate de-ai judecătorilor. Astfel că cele mai multe reproșuri clamate de părți, de avocați, dar și de unii magistrați, împotriva unor colegi de la Judecătorie sînt lipsa de experiență și comportamentul în sala de judecată.

Calea spre experiența „înțelepților”

Lipsa acută de judecători a determinat miniștrii de Justiție, pe rînd, să recurgă la măsuri mai relaxate de admitere în profesie. în dorința de întinerire a corpului de magistrați, cei care s-au perindat pe la conducerea ministerului au deschis larg porților absolvenților de facultate. Dar au modificat și sistemul de organizare a completelor de judecată, care spuneau că în ședințe intrau doi magistrați. De regulă, unul cu experiență și altul tînăr, al cărui rol nu era neapărat să dea decizia finală în dosar, cît să fure meserie de la mai experimentatul său coleg. Acum, este suficient ca aceștia să aibă o medie bună, să treacă de anumite bariere teoretice, dar și de un examen psihologic destul de dur, și absolventul de Drept are șansa să îmbrace roba de judecător. Acum s-a renunțat la acest tip de complet de judecată, și tinerii magistrați s-au trezit singuri cu povara responsabilității proceselor pe umeri.
„E mult de spus. Sînt reci și chiar ostili. Uneori cred că sînt artificiali și disprețuitori. Pregătire cred că au, le lipsește mulajul, se simte lipsa unei experiențe acumulate pe timpul cînd completele de judecată erau alcătuite din doi judecători”, ne-a spus un alt avocat. „Nu-i corect să fie un complet unic de judecată, să fie puterea în mîna unui singur om, mai ales a unuia care nu are experiență”, consideră o avocată, fostă judecătoare. „Pe vremea mea erau numeroase cursuri de pregătire și aveam posibilitatea să învăț efectiv din experiența altora sau să fiu dusă, de exemplu, să văd casele de corecție tocmai ca să mă gîndesc bine cînd luam decizia să trimit un minor acolo”, a mai spus femeia.
„Un tînăr care parcurge sistemul de învățămînt fără probleme poate să fie, la 24 de ani, un bun judecător. Termină facultatea la 22 de ani, își dă examenele, care sînt foarte grele, le trece și, după doi ani de stagiatură, poate să fie judecător”, a prezentat un magistrat traseul instituțional al accesului în profesie. Tot acesta a mai precizat că, în perioada de stagiu, judecătorii nu au drept de semnătură, ei intrînd în procesele simple. Abia după absolvirea examenului de capacitate și a definitivatului, un tînăr magistrat poate intra în cazuri mai grele.

„Cum adică, trebuie să fur ca să pot judeca un hoț?”

De partea cealaltă, tinerii judecători spun că este nedrept să li se aducă atîtea învinuiri. Ei spun că, deși aproape toată lumea le recunoaște pregătirea profesională, acest lucru nu se întrevede și în sălile de ședință, unde avocații sau părțile îi tratează cu lipsă de respect. „Nu sîntem nici noi de lemn. Credeți că noi nu vedem cum chicotesc în sala de ședințe avocații, sau cum își povestesc unul altuia aventurile de cu o seară înainte, în vreme ce eu sînt obosit după 20 de alte dosare pe care le-am avut înaintea lor? Dacă vor egalitate de tratament, să ne trateze atunci ca pe egalii lor”, cere un tînăr judecător, aproape sufocat de indignare că asta este percepția despre ei.
„Poate că sîntem mai exigenți, tocmai pentru că nu ne iau în serios în sălile de ședință. S-au gîndit la acest aspect?”, a spus o judecătoare.
Judecătorilor li se reproșează că nu au experiența de viață sau profesională pentru un act juridic de calitate. „Un bun judecător trebuie să aibă o experiență de viață care să-i permită să înțeleagă realitatea. Un judecător bun se formează după 6-8 ani de carieră”, consideră un magistrat băcăuan.
Tinerii de la Judecătorie au de soluționat, de exemplu, procese de divorț. „Dar pot ei să contabilizeze exact rolul unei femei sau al unui bărbat într-o căsnicie, atîta vreme cît nu sînt căsătoriți, de exemplu? Aici nu este vorba doar de acte adunate într-un simplu dosar. O viață în doi nu poate fi redusă la un simplu calcul matematic, cînd este vorba de partaj sau de împărțirea copiilor”, a spus unul dintre băcăuanii care au trecut printr-un proces de divorț dificil și plin de umilințe.
„Cum adică, dacă nu ai fost căsătorit înseamnă că nu poți să judeci cazuri de divorț? Prin analogie, aș putea spune că dacă nu ai furat nu ai cum să judeci un hoț”, a spus unul dintre tinerii judecători care au intrat sub lupa mai vîrstnicilor colegi. „Cred că experiența este importantă pentru un judecător în proporție de 80%”. Experiența, pe care nu o ai din cauza vîrstei, poate fi acumulată totuși din două surse: din practica instanțelor sau prin „furtul” meseriei. „Din păcate, nu prea am văzut tineri care să asiste la procesele colegilor mai vîrstnici, să fure tainele meseriei”, a remarcat plin de amărăciune un judecător mai în vîrstă.

Meserii care pot pregăti profesia de judecător

Tinerii judecători se chinuie să atingă standardele cerute de toți cei cu care vin în contact. Sînt supraaglomerați de procese, citesc mii de pagini, deși nu totdeauna, confruntă declarații și probe pentru a ajunge la o soluție. Că soluția este bună sau rea, vor afla abia la instanțele superioare care le vor menține sau le vor desființa deciziile date. Tinerii judecători spun, sus și tare, că în fața propriei conștiințe au siguranța că au aplicat drept legea. Sistemul legislativ actual le-a simplificat calea de a ajunge judecător, dar nu i-a învățat cum să reziste la zecile de procese pe care le au într-o singură zi. Uneori nu există timpul fizic necesar pentru a studia filă cu filă din maldărul de dosare pentru care trebuie soluționate a doua zi. Și nu o dată, oboseala acumulată s-a revărsat în sălile de ședință prin diverse forme de manifestare: iritare, plictiseală, nervi. „Acum este foarte multă teorie în defavoarea practicii și a experienței profesionale. Acum, la Institutul Național al Magistraturii fac practică la instanțele bucureștene, dar au mari carențe în privina atitudinii pe care o abordează în instanță. âmi pare rău că trebuie să o spun, dar unii dintre ei nici nu înțeleg că ei sînt în slujba cetățeanului, și nu invers. Nu pot să neg că sînt și tineri foarte bine pregătiți și care au și o atitudine corespunzătoare în instanță. Asta se vede și din atitudinea celor care vin în fața lor. Din păcate, cei lipsiți de experiență și cei care au o atitudine arogantă în sălile de judecată îi depășesc numeric pe aceștia din urmă”, ne-a spus unul dintre magistrații cei mai respectați din instanțele băcăuane.
Indiferent de ce spun unii sau alții, de la magistrați, mai tineri sau mai „copți” se cer foarte multe. Exigențele sînt foarte mari, tocmai și pentru că ei beneficiază de unele atu-uri de care nu se bucură nici o altă profesie. Cel mai important ar fi acela că ei se bucură de inamovabilitate, lucru nemaiîntîlnit în alte profesii. Pe un judecător nu poate să-l dea nimeni afară din serviciu, odată ce-a fost numit pe posti. Statul le-a asigurat un statut privilegiat prin puterea conferită actelor pe care le fac, nimeni neputînd să treacă peste o decizie judecătorească sau asigurîndu-le solemnitatea actelor, la fel ca nici unei alte profesii. (Mirela ROMANEȚ, Florin CRĂCIUN)

pe raster

Cum sînt aleși judecătorii în Occident

Dacă în România, un tînăr poate să ajungă judecător la 24 de ani, în Occident acest lucru este imposibil. „Judecătorii englezi provin din barourile de avocați și vîrsta lor trebuie să fie peste 38 de ani. Ei garantează în fața Lordului Cancelar cu prestanța lor, cu reputația și cu bunăstarea materială”, a spus un magistrat. O altă diferență esențială între sistemul juridic românesc și cel englez constă în diferențierea magistraților. „în Anglia există două categorii de magistrați. Cei care judecă dosare în cadrul Curții Magistraților, aleși dintre persoanele cu o reputație neștirbită, dar fără studii de drept. în plus, acești magistrați nu sînt plătiți pentru serviciile lor. Cea de-a doua categorie o reprezintă judecătorii propriu-ziși, care judecă numai la Curtea Regală, au studii juridice și provin din rîndul magistraților”, a mai menționat sursa noastră.
Și în sistemul de drept românesc s-a încercat o variantă similară și se referă la instanțele de arbitraj, care funcționează pe lîngă Camerele de Comerț și Industrie din fiecare județ. Deși această justiție alternativă este mult mai ieftină, eficientă și are putere de judecată la fel ca și instanțele clasice, cel puțin în Bacău, ea nu are trecere.
în Franța, drumul spre magistratură este de asemenea sinuos. După absolvirea facultății, aspiranții la cariera de magistrat trebuie să dea un examen de admitere pentru a urma cursurile Școlii Superioare de Magistratură. Pentru a parcurge această instituție, candidatul trebuie să aibă numeroase recomandări din partea profesorilor și a decanilor de la facultatea de drept pe care a absolvit-o. Profesorii îi recomandă doar pe studenții care au pregătire teoretică riguroasă și care pot fi considerați persoane de încredere, fără devieri comportamentale. După terminarea Școlii Superioare de Magistratură, candidații susțin un nou examen pe care, dacă îl trec, vor primi titlul de magistrat. Apoi fac cereri la Ministerul Justiției pentru a fi numiți pe posturile vacante. (Mirela ROMANEȚ, Florin CRĂCIUN)te la zecile de procese pe care le au într-o s

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!