Pentru Serviciul Județean de Ambulanță, cu Stația Bacău și cele șase substații din teritoriu, ziua de ieri a fost cea mai dificilă din această iarnă. „Din cauza troienelor, mașinile nu au putut pătrunde pe majoritatea drumurilor laterale. Sînt vreo șase bolnavi de insuficiență renală cronică, la care nu am reușit să ajungem pentru a-i aduce la Bacău, la dializă”, ne-a declarat ieri, în jurul orei 9.00, doctorul Sorin Enescu, directorul Serviciului Județean de Ambulanță. în această situație s-au aflat persoanele care fac dializă din Caraclău, Voinea (zona Onești), Cleja, Păncești-Sascut, Plopana și Petrești. Dacă de la Cleja pînă la urmă pacientul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență, în celelalte localități, la ora 16.30, ambulanța nu ajunsese încă, din cauza drumurilor blocate. Ulterior, a apărut și un alt caz disperat. La Glodișoarele, o femeie a făcut accident vascular cerebral, dar de ea a trebuit să se îngrijească doar asistenta din localitate, pentru că Salvarea nu a avut acces în zonă. O situație limită s-a înregistrat și la Stănișești. „Am un copil în vîrstă de șase luni cu bronhopneumonie, cu febră mare. Am chemat ambulanța de la Podu Turcului, dar nu a fost posibil să vină. I-am urcat pe mamă și copil, înveliți bine în pături, într-un tractor”, ne-a relatat, ieri, în jurul orei 14.00, doctorul Cătălin Andriescu, medic de familie la Stănișești. Din fericire, lucrurile s-au rezolvat, în final. La vreo oră, medicul ne-a informat că sugarul și mama au ajuns cu bine la Spitalul „Polimed” din Podu Turcului și se află în afara oricărui pericol.
în schimb, bolnavii dializați au rămas în localitatea lor. „Noi îi vom monitoriza. Am vorbit la telefon cu ei și am stabilit ca să ne anunțe imediat ce încep să se simtă rău. Pe măsură ce drumurile se vor elibera, noi vom pleca spre ei”, ne-a spus ieri, la ora 16.30, Mihaela Vîrlan, dispecer la Serviciul Județean de Ambulanță. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.