Jurnalul unui outsidser

Între drepturi și pretenții

Ioan NEACȘU

Ziua de 15 martie – sărbătorită ca zi națională a maghiarilor de pretutindeni -, dă prilejul – în fiecare an – la polemici pe tema drepturilor minorităților naționale, polemici care se reduc de fiecare dată la problema românilor de origine maghiară. De la dreptul la identitate culturală, un drept de nimeni contestat și pe care maghiarii din România și l-au exercitat din plin prin școli de toate gradele, prin manuale tipărite în limbile minorităților, prin instituții de cultură, prin edituri și publicații, ziare și reviste, prin programe de radio și televiziune etc., pînă la pretenția absurdă a autonomiei teritoriale este o distanță enormă, distanță care a fost parcursă de politicienii maghiari cu tenacitate pînă azi. Acum ei cred că atît conjunctura politică internă, bazată pe o majoritate foarte fragilă, deci ușor șantajabilă, cît și conjunctura politică externă, în care lobby-ul maghiar de la Parlamentul Europei poate exploata poziția de candidat a României, le permit să ceară prin Statutul Minorităților „drepturi” care nicăieri în Europa nu există. Pretențiile politice ale extremiștilor maghiari nu sînt doar neconstituționale, dar sînt și inutile, ele nu aduc nimic omului simplu, care trăiește de multe sute de ani împreună cu românii, cu sașii, cu sîrbii și cu alții în deplină armonie. În cele aproape o mie de ani românii au dat Ungariei regi cu care istoria se mîndrește, nobilii maghiari s-au încuscrit cu boieri români, la fel țăranii și orășenii. Ștefan Fay are un roman – „Moartea baroanei”, în care povestește viața unei baroane Kemeny, care de fapt se numea Pietraru, viață care ilustrează ideea comuniunii dintre neamurile trăitoare în Ardeal. Am scris o cronică literară la romanul de care vorbesc, unde susțineam aceste adevăruri chiar în 1989 și articolul respectiv a fost oprit de cenzură din luna februarie pînă în septembrie. Naționalcomunismul ceaușist nu era mai bun decît șovinismul extremiștilor de acum! Autonomia locală, bazată pe subsidiaritate, așa cum recomandă democrația creștină, este cea mai bună și mai democratică formă de organizare administrativă și ea trebuie aplicată în egală măsură în Covasna și Vaslui.
Moartea lui Miloșevici a adus în atenția opiniei publice tragedia prin care au trecut popoarele Iugoslaviei. În martie 1990, pe fondul confuz al destrămării „lagărului” comunist, s-a încercat și la noi o iugoslavizare a Transilvaniei. Evenimentele de la Tîrgu Mureș au impresionat întreaga țară și nici acum nu știm cine le-a provocat, cine este „autorul scenariului”. Îmi amintesc de faptul că, la 31 martie 1990, am avut Congresul de constituire a Federației Sindicatelor Libere din Învățămînt la Piatra Neamț. Colegii care au venit din sudul țării, dar și cei din Transilvania au trecut prin Tîrgu Mureș, iar la congres s-a discutat, pe lîngă ordinea de zi, ce s-a întîmplat acolo. S-a hotărît adoptarea unei moțiuni, pe care am scris-o împreună cu alți doi colegi, apoi am citit-o în Congres, a fost adoptată și a fost publicată în revista Catedra I, din 7 – 8, aprilie 1990, pe prima pagină. În această moțiune se spunea: „considerăm că trebuie să li se acorde tuturor naționalităților conlocuitoare drepturi asemănătoare cu cele ale minorității naționale a românilor din Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Ucraina”. Acest principiu formulat de noi acum 15 ani – al reciprocității, cred că este valabil și acum. Cînd românii din Ungaria vor avea o regiune autonomă, atunci vor fi îndreptățiți și maghiarii din România să ceară așa ceva! Politicienii vor să facă din Ținutul Secuilor un fel de Transnistrie, dar secuii sînt diferiți de maghiari, precum găgăuzii de ruși, iar în Basarabia chiar rușii trăiesc în armonie cu românii de trei sute de ani. Doar interese geostrategice și ambițiile unor smirnovi au dus la enclavizarea Transnitriei, nerecunoscută de nimeni din Europa și din lume. La noi, Clujul este acum ce a fost Viena pe vremea lui Eminescu – un oraș universitar multicultural, model pentru Europa. De ce să stricăm această armonie cu enclave și ghetouri? Cine vrea să trăiască într-un ghetou? Politicieni ambițioși, cu pretenții absurde, exploatează sentimentul național al maghiarilor, urmărind de fapt doar propriile lor interese. Noi respectăm acest sentiment și acum – de ziua națională a maghiarilor de pretutindeni – îi felicit pe conaționalii noștri de origine maghiară și-i asigur că noi le sîntem prieteni în măsura în care și ei ne răspund cu aceeași prietenie.ritoriale este o distanță enormă, distanță care a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!