Recurs la istorie

Argumente de viețuire ale comunității

• meșteșugurile țărănești practicate de catolicii moldoveni (3)

Olăritul este meșteșugul cu cea mai lungă existență pe pămîntul românesc, constituind unul dintre argumentele de bază ale continuității noastre pe o perioadă de cel puțin 5.000 de ani.
La baza meșteșugului olăritului din societatea tradițională stă ceramica feudală descoperită cu ocazia săpăturilor arheologice de la Bîtca-Oituz, Tîrgu Trotuș și Bacău.
Ceramica populară a jucat un rol important în viața și activitatea oamenilor din satele moldovenești, indiferent de gruparea cultural-religioasă din care au făcut ori mai fac parte. Ea a fost și este prezentă în viața de zi cu zi a comunităților rurale și nu numai, fiind nelipsită la manifestările legate de obiceiurile de naștere, de nuntă și de înmormîntare.
în ultima vreme, necesarul de ceramică populară în satele catolice și ortodoxe era acoperit în bună parte de olarii din Oituz (Grozești), Vulpășești, Solonț, Frumoasa, Băhnășeni, Lilieci și Cucuieți. Dintre acestea, în satul de olari Oituz s-a produs de cîteva veacuri ceramică tradițională – neagră și roșie smălțuită. Cunoscători ai sărbătorilor ortodoxe de peste an legate de „moși”, olarii catolici din Oituz străbăteau, pe „drumurile olarilor” – satele și tîrgurile din Moldova centrală, oferindu-și marfa pe bani și pe produse. Dacă olarii din Oituz excelau prin ceramica roșie smălțuită, cei din Frumoasa-Balcani lucrează la roată ceramica neagră, mult mai practică, aceasta fiind arsă o singură dată în cuptoare îngropate la sol și folosind arderea oxidantă. Este interesant de cunoscut un anumit aspect al comerțului cu oale: olarii aflau cum va fi recolta de grîu în zona unde mergeau, de regulă, cu oale de vînzare și dădeau zor să pregătească marfa pentru a porni cu ea la drum.
Desigur că șirul meșteșugurilor tradiționale nu se oprește aici. Un rol important în confecționarea uneltelor de fier, recondiționarea celor uzate și ascuțirea lor periodică l-au avut fierarii satului. Fiecare sat avea unu-doi fierari care prelucrau fierul la cald – prin forjare – sau la rece. Lipsa minereului de fier în această parte a Moldovei a fost suplinită de legăturile comerciale cu Brașovul, de unde negustorii și comercianții aduceau unelte agricole, instrumentar gospodăresc și fier semiprelucrat din care fierarii satelor confecționau cele necesare. Descoperirea unui număr mare de unelte, ustensile și instrumentar de fier în săpăturile arheologice de la Tg.Trotuș (secolele XV-XVI) dovedește existența unor antrepozite ale negustorilor, precum și prezența atelierelor locale de fierărie.
Practicarea fierăritului este atestată în documentele vremii, în recensăminte și în catagrafii. Numeroasele nume de familii – Fieraru, Covaci, Lăcătuș vin să confirme existența acestor meșteri fierari în satele moldovenești.
Confecționarea hainelor din sumani țesuți din lînă și dați la împîslit la piuă a dat naștere sumănăritului, un meșteșug dispărut. Cert este faptul că populația catolică din Moldova a purtat sumane moldovenești care se făceau în atelierele de la Tg. Neamț și Bacău. Modelele acestea au fost preluate și în lumea datelor, atît de catolici, cît și de ortodocși, făcîndu-și apariția astfel meșterii sumănari. în zona subcarpatică s-au purtat – de către catolici și ortodocși – sumanele moldovenești cu clini largi (numiți fluturi), cu guler drept și bogat ornamentate cu șarad (șnur negru) cusut într-o multitudine de modele.
Prelucrarea pietrei era un meșteșug ținut la loc de mare cinste pînă la apariția cimentului. Operele acestor truditori în piatră se pot vedea și admira la Oituz, Mănăstirea Cașin, Cașin, Bogdănești, Cireșoaia ș.a. La Oituz și la Dărmănești meșterii sculptori în piatră au lucrat porți înalte și porți scunde, numite „jumătăți”, pe care le-au împodobit cu ornamente vechi ce amintesc de stilul ornamental al Moldovei medievale. în satele moldovenești locuite de catolici și în cele populate de ortodocși, precum și în cele mixte, practicarea meșteșugurilor nu se face în mod diferit. Conviețuind de veacuri împreună, cele două comunități cultural-religioase – catolică și ortodoxă – sînt purtătoare ale culturii materiale și spirituale românești cu specific moldovenesc.

Prof. dr. etnolog Dorinel ICHIMăstirea Cașin, Cași

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!